contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

"barcute" De Mamaliga Cu Bilute De Mozzarella Umplute Cu Pasta De Masline

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Si puteam sa mai zic "cu sunca si ardei", dar deja e prea lung titlul. Niste chestii dragute, "jucarii" ce pot sta si pe o masa mai de sarbatoare, daca vreti. Dureaza un pic mai mult sa le faceti, dar e clar ca nu se fac zilnic, asa ca merge cu ocazia x sau y. 

Pentru mamaliga, o mamaliga mai ferma, asa, care sa poata fii taiata dupa aceea: 250 g malai, 800 ml apa, 1 lg-ta de sare, 10 g unt. Acuma, sigur stie toata lumea cum se face, nu mai repet si eu. Dupa ce e fiarta, se toarna intr-o tava mica (de 21x32 e a mea) tapetata cu hartie de copt, hartia pensulata uniform cu foarte putin ulei. Se niveleaza bine mamaliga cu o lingura unsa si ea cu ulei si se da la frigider pana faceti celelalte treburi. Eu am pus o folie de aluminiu peste mamaliga cat a stat la frigider. Cand o scoateti, o rasturnati pe o tava si ii taiati marginile, apoi o impartiti in dreptunghiuri pe cat posibil egale. Mie mi-au iesit 24, unele dreptunghiuri, altele mai mult patrate.


Faceti apoi o scobitura cu un instrument ca cel din poza sau cu o lingurita, insa nu fix in mijloc, ci mai spre margine. In scobitura asta o sa incapa o biluta de mini mozzarella, asta se gaseste in orice supermarket la produse proaspete, vrac.
Ca sa puteti umple bilutele, le taiati un capac si le scoateti miezul. E util un cutit ca cel din poza, ca face toata treaba, adica functioneaza si ca scotator de miez datorita varfului. Va mai ajutati si de lingurita, daca e cazul.


Fiecare bucata de mamaliga se inveleste intr-o felie de sunca sau se pune sunca in scobitura, in cazul celor patrate. Se pun in tava, pe hartie de copt, se presara cu boia, cimbru uscat si malai, se stropesc cu ulei si se dau la cuptor, la foc mare, pana se rumenesc. Eu le-am intors pe partea cealalta o data. 

Inainte:

Dupa:

Daca vreti ca pe langa sunca sa aveti si ardei, il taiati in felii subtiri pe lung, il sarati, piperati si stropiti cu ulei si il dati la cuptor pana se rumeneste usor si devine flexibil. Sau, daca aveti ardei copt la congelator, il puteti folosi cu succes. 

Bilutele de mozzarella se pun in barcute si se umplu cu pasta de masline, eu le-am pus si catarg din castravete. Eu zic ca arata bine, sunt destul de satioase, deci nu puneti prea multe pe masa, ca se satura prea repede musafirii. Si inca o versiune la care m-am gandit dupa ce le-am facut, ca tot imi place mie branza de capra, merge pusa in loc de mozzarella branza cremoasa de capra, topping de pasta de masline si infipt catargul si gata. Asta ca sa nu ne mai complicam cu umplutul de mozzarella, plus ca avem o branza cu personalitate si altfel de gust.