Pui Curry Si Macinici
articol scris de midori blog midoris.wordpress.com
Săptămîna trecută am găsit şi cumpărat curry importat din India. Am întors pachetul pe toate părţile înainte să-l cumpăr: se lăuda că ar fi “ecologic”, sau cel puţin că nu are conservanţi, coloranţi şi alte prostii. Mi-am zis că, dacă tot e făcut în India, ar trebui să fie “the real deal”; aşa că l-am luat. Pe ambalaj, pe lângă site-ul companiei producătoare, mai era şi o reţetă de pui curry, simplă şi rapidă. Aşa că, după ce m-am amuzat de stilul bollywoodian al site-ului şi am făcut inventarul rămăşiţelor de prin frigider, am hotărît s-o încerc.
Am luat un piept de pui dezosat şi despieliţat şi l-am tăiat în bucăţi – nici mari nici mici, de-o îmbucătură sau două îmbucături. Am pus peste ele nişte ulei de măsline, le-am frecat cu puţin curry şi le-am dat la frigider. Cât au stat ele acolo am tăiat mărunt mărunt două cepşoare şi le-am rumenit în puţin ulei de măsline. Am adăugat jumătate de ardei iute tăiat mărunt şi, dupa două trei minute, am adăugat conţinutul unei conserve de roşii decojite în suc propriu, pe care le tăiasem cubuleţe înainte. Cam tot atunci am pus şi o linguriţă jumate din curry-ul de care tocmai 
povestii. Am pus şi doi căţei de usturoi, tăiat mărunt, şi am lăsat toată povestea asta să morcoteasca la foc mijlociu spre mic. Am adăugat apoi bucăţile de pui, care au sfîrîit cu toate cele de mai devreme vreo zece minute. Cînd am fost sigură că s-au pătruns am adăugat o cană de iaurt gras şi am amestecat cît am putut de bine (sau cît mi-a dar voie tigaia mea puţin adîncă şi plină ochi la momentul respectiv). Am dat focul mic, am acoperit şi am lăsat să se-năbuşe vreo douăzeci de minute. La sfîrşit am pus trei frunze de dafin şi am mai sfîrîit toată povestea vreo cinci minute, fără capac, ca să mai scadă şi să se îngroaşe sosul.
Am scos pe-o farfurie şi am gustat. Bun, puţin picant, gustos. Mi-ar fi plăcut să fie ceva mai gros sosul; mă-ntreb cum era dacă puneam canuţa de apă trecută în reţetă. Pe net am găsit recomandarea de a stoarce suc de lămîie înainte de servire. Am încercat şi cu suc de lămîie, dar parcă mi-a plăcut mai mult fără. Şi ca să fie reţeta completa, am fiert al dente nişte orez din cel cu bobul lung, şi-am făcut din el cuibar pentru curry-ul de pui. Mniam!
Iar cu o zi înainte, adică sîmbătă, am făcut mucenici. Nu din cei copţi, din aluat pufos, cum se fac în Moldova, ci din cei care se fierb într-o zeamă dulce şi aromată, ca prin Muntenia sau Dobrogea (s-or fi făcînd şi prin alte părţi, eu aicea am aflat despre varianta asta, în copilărie nici nu ştiam că există).
Se fac tare uşor dacă iei de la magazin optuleţii gata preparaţi. Seamănă cu nişte paste făinoase şi se comportă cam la fel, dar marele chichirez le e
dat de zeama cea dulce. Foarte pe scurt, se face cam aşa: se pune apa la fiert. Multă, că-s lacomi mucenicii cei mici – dacă nu se umflă imediat, se umflă peste noapte şi-o beau pe toată, aşa că e bine să fie multă. Tot acum se poate pune şi zahăr – potrivit de mult, se mai poate regla după aceea. Cînd dă în clocot, se pun optuleţii în oală. Dupa vreo 15 minute se pune nucă – măcinată sau tocată; eu am pus tocată, pen’ că n-am maşină de măcinat. Dupa încă vreo 5 minute se pune scorţişoară măcinată, apoi coajă de lămîie rasă, zahăr vanilat şi, eventual, esenţă de rom. Toate astea se potrivesc la ochi şi după gust; de fiecare dată cînd am încercat să respect întocmai cantităţile dintr-o reţetă ceva a ieşit dezechilibrat pe undeva. Când gustul e cel pe care-l vrei ca dulceaţă şi aromă, se opreşte focul şi se lasă să se răcească (ideal e ca optuleţii să nu se fi destrămat de tot pînă atunci). Mie mi-a ieşit o zeamă cu multă multă nucă şi nu foarte dulce, cum mi-o doream. Şi cum p-ăştia i-am făcut pe 6, dacă mă supăr, pe 8 mai fac un rînd!
Poftă bună, şi la mulţi ani doamnelor, domnişoarelor, gagicilor, fetişcanelor, muierilor, în fine, purtătoarelor de sex feminin.
