Pui Curcubeu - Reteta Pentru Copii
articol scris de Oana blog ebunatati.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Puiul cu legume, sau "puiul curcubeu" cum il numim noi, combina gustul bun de carnita cu cel al legumelor, mai putin preferate de copii. Al meu nazdravan le papa cu manuta (stim, nu este prea elegant) si isi alege culorile/legumele preferate : intai maslinutele apoi ardeii si dovleceii. Carnita mai pe la urma, ca nu arata asa frumos ca restul...
La baza, reteta este asemanatoare cu tigaia picanta prezentata aici , dar e modificata astfel incat sa poata fi mancata si de prichindeii de un an.
.
.
Pentru 2-3 portii avem nevoie de :
- jumatate de piept de pui
- jumatate de ardei gras rosu
- jumatate de ardei gras verde
- jumatate de dovlecel mic
- jumatate de ceapa
- 3-4 ciuperci (nu sunt obligatorii)
- un pumn de masline
- o lingura de ulei
- un varf de sare
Important e sa avem legume cat mai colorate, ca sa atraga vizual princhideii. Pentru ei e foarte important aspectul, trebuie sa fie cat mai vesel colorat, cat mai jucaus :)
Intr-o tigaie (obligatoriu cu capac) se incinge o lingura de ulei. Carnita, taiata feliute mici, se rumeneste usor pana se patrunde. Apoi se adauga legumele taiate fasii, cubulete, dupa preferinta.. Ciupercile se lasa spre final. Mie imi plac mai mari, exact cum le-am taiat la reteta "tigaie picanta de pui cu legume" si asa l-am invatat si pe nazdravanul meu.
Se acopera cu capac si se lasa sa se patrunda bine, amestecandu-le din cand in cand, dar cu grija sa nu sfaramam legumele. Cand mancarea e aproape gata, se adauga maslinele, de preferinta fara samburi si desarate, se lasa descoperite pe foc pana cand se evapora apa lasata de legume. Se potirveste de sare si se serveste o gurita de mancacios nazdravan!
Pofta mare si castronele goale va doresc!