Prin Bavaria (ii)
articol scris de A to Z - food and tr blog a-bis-z.blogspot.com
Mai departe am plecat pe străzile înguste din munţi spre Linderhof, unde în mijlocului unui peisaj de vis se află alt castel al regelui Ludovic al II-lea, cel mai mic dintre cele trei construite de el. Vila regală din Linderhof este o copie a Palatului de la Versaille, într-o scară ceva mai redusă. Este de asemenea singurul castel care a fost terminat de construit în timpul vieţii lui. Aici a poposit regele cel mai des. Din păcate faţada castelului era în renovare când am fost acolo. Interiorul castelului însă este dominat de picturi murale extravagante – chiar şi tridimensionale.
Nu departe de castel se află o grotă artificială cu mai multe camere. Pentru construcţia acestei grote a trebuit adusă piatră de dimensiuni foarte mari din împrejurimi. În interiorul grotei, într-un decor inspirat de operele lui Richard Wagner, se află chiar şi un lac miniatural, a cărei apă putea fi încălzită. Curentul necesar pentru instalaţia electrică din grotă este produs de una dintre primele centrale electrice bavareze, aflată într-o cămăruţă din apropiere. Se află acolo de asemenea şi o instalaţie care redă lumina în culorile curcubeului, ceva inedit pentru sfârşitul al XIX-lea. În grotă se afla chiar şi o mică sală de cinema.
Întregul complex: castelul, grota, grădina terasată, templul lui Venus, capela, fântâna cu cascadă, chioşcul maur impresionează prin detalii şi frumuseţe. Fiecărui detaliu îi era dată o atenţie deosebită, nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Spre deosebire de Neuschwanstein acest castel nu se află în vârful vreunui munte, ci într-o vale (situată la o cotă destul de înaltă totuşi), străjuit de munţi înalţi şi împăduriţi.
Mai departe ne-am îndreptat spre Garmisch-Partenkirchen. Localitatea este foarte cunoscută datorită faptului că aici se desfăşoară nenumărate concursuri internaţionale de schi. De aici însă se poate însă ajunge foarte uşor şi pe Zugspitze, cel mai înalt munte din Germania, situat la graniţa cu Austria.
Accesul pe munte, până la cota 2600 se face cu un tren cu roţi zimţate, care pe alocuri ai impresia că circulă pe verticală într-un unghi de 90°. La cota 2600 se află o platformă cu o privelişte uimitoare, unde sunt construite un restaurant cu terasă şi o capelă.
De aici se poate ajunge cu un teleferic până în vârf ul muntelui, la 2962 m, pe acoperişul Europei. Din păcate cerul a fost acoperit cu nori şi nu se putea vedea prea departe. Însă în zilele senine te poţi bucura de o panoramă deosebită peste patru ţări: Italia, Elveţia, Germania, Austria.
- Vezi aici Prin Bavaria (I)
- Vezi aici Prin Bavaria (III)