Prajitura Dalmatian
articol scris de mihaela18 blog micky-mihaela.blogspot.com
Reteta gasita pe unul din forumurile romanesti, un pic modificata!
Ar fi trebuit numita un dalmatian murdar!
Ingrediente:
BLAT:
- 8 albusuri,
- 200 g zahar,
- 50 g mac,
- 50 g nuca de cocos,
- 4 linguri faina,
- 1 lingurita praf de copt.
CREMA:
- 500 ml lapte,
- 4 galbenusuri,
- 5 linguri zahar,
- 5 linguri faina,
- 2 plicuri de zahar vanilinat,
- esenta vanilie.
- 2 pachete de biscuiti Picnic,
- 100 ml cafea tare,
- ciocolata rasa.
Mod de preparare:
Batem foarte bine albusurile cu un praf de sare.
Adaugam zaharul, apoi nuca de cocos, macul si la sfarsit faina amestecata cu praful de copt.
Compozitia o punem intr-o tava unsa cu unt si tapetata cu faina (se poate folosi si hartia de copt).
Se da la cuptor pentru 30 minute la 180 grade.
Intre timp facem crema:
Amestecam galbenusurile cu zaharul.
Laptele rece cu faina.
Amestecam galbenusurile cu laptele si compozitia o punem pe foc mic pana se leaga ca o ciulama.
Dupa ce se raceste adaugam zaharul vanilat si esenta de vanilie.
Se pune crema peste blat, dupa care aranjam biscuitii unul langa altul.
Fiecare biscuite se insiropeaza cu cate 1-2 lingurite de cafea.
Se da la frigider pana a doua zi.
La servire, ornam cu ciocolata rasa.
Bon Appetit!