contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Prajitura Cu Nuca Si Smantana

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Cui ii plac deserturile cu nuca? Verisoara mea, Mihaela, este sursa inspirationala a acestui desert
deoarece mi-a cerut o reteta de blat cu nuci, iar eu am constatat ca nu am destule deserturi cu miez de nuca.:)
 Sa va mai spun ca aceasta combinatie de nuci cu smantana usor acrisoara imi aduce aminte de deserturile din copilarie?!

    
  Prajitura cu muuuulta nuca asa ar fi trebuit sa aibe titlul. :))


Blat:
  • 6 oua medii (de la gaini de tara am folosit eu)
  • 150 g zahar 
  • 250 g miez de nuca (macinat)
  • un praf sare
  • 2 lgt pudra pomelo/coaja de lamaie (optional)
Crema:
  • 200g smantana pentru frisca (30% grasime - Pilos)
  • 190 g smantana 12 % grasime (Casa Buna- am folosit eu)
  • 60 g zahar
  • 60 g miez de nuca intreg
  • 5 g gelatina granule (Dr. Oetker)
  • 25 ml apa
Decor:

Cum procedezi:
Blat:
1. Preincalzesti cuptorul la 210 grade Celsius.
2. Separa albusurile de galbenusuri.
3. Mixeaza albusurile spuma cu prafulde sare. Adauga zaharul si mixeaza pana cand spuma formata devine lucioasa, iar zaharul este complet dizolvat.
4. Adauga galbenusurile peste albusurile batute si mixeaza pana la incorporare.
5. Pune in compozitie miezul de nuca si pudra de pomelo/coaja de lamaie si inglobeaza-le prim miscari fine cu o spatula. 
6. Toarna compozitia intr-o tava standard de aragaz (a mea are dimensiunile 39x35 cm) tapetata cu hartie de copt. Intinde compozitia ca sa acopere toata tava si scutura putin tava inainte de a o introduce in cuptor pentru 8 minute. Verifica daca s-a copt introducand o scobitoare in blat.
7. Dupa ce s-a copt, scoate tava din cuptor, lasa blatul 5 minute sa se racoreasca apoi dezlipeste-l usor de pe hartia de copt si lasa-l sa se racoreasca complet.
8. Taie marginile blatului, iar apoi taie blatul in doua bucati inegale (eu am taiat una cu latimea de 18 cm si cealalta de 10 cm  - dimenisunile depind si de tava pe care o vei folosi la montat), taie inclusiv hartia de copt cand tai blatul.

Crema:
ATENTIE!!! Prepari crema cand ai blatul pregatit pentru asamblat.
1. Coace miezul de nuca intr-o tigaie sau in cuptor pentru cateva minute si apoi taie-l grosier.
2. Hidrateazi gelatina in apa si o dizolvi pe bain-marie apoi o lasi sa se racoreasca pana cand mixezi frisca.
3. Mixeaza smantana pentru frisca cu zaharul pana cand aceasta capata volum si devine aerata. Adauga smantana si gelatina hidratata si mixezi pana la inglobarea acestora.

Asamblare:
1. Pune bucata mai mare de blat cu tot cu hartia de copt (fiindca altfel se sfarama) intr-o tava pentru cozonac. 
2. Toarna jumatate din crema, pune miezul de nuca copt si deasupra restul de crema. Acopera cu bucata mica de blat si introdu in frigider pentru cel  putin 3 ore.
3. Scoate tava din frigider, pune un platou deasupra tavii si rastoarna cu grija prajitura. Da deoparte hartia de copt si taie capetele prajiturii apoi decoreaza cu glazura (reteta glazurii AICI) si cu miez de nuca.

 Nota: fiind o prajitura fara faina, blatul se rupe usor si va trebui sa lucrati cu grija ca sa nu se intample asta.