Prajitura Cu Mousse De Iaurt Si Piersici
articol scris de TeoBucatar blog teobucatar.blogspot.com
Cand te plimbi zilnic pe blogurile culinare si vezi o groaza de bunatati, care mai de care mai aratoase si mai provocatoare te apuca groaza ca nu ai timp sa le incerci pe toate. Am o lista lunga "in asteptare" pe care niciodata n-o respect deorece altceva e nou in permanenta... Asa s-a imtamplat si cu aceasta prajitura cu mousse de iaurt si piersici, pe care vroiam sa o fac de mult timp dar abia acum a ajuns-o randul...
Ingrediente(pentru cca 8 portii):
Pentru blat
-400 g biscuiti simpli,
-300 ml apa,
-2 linguri cacao,
-50 g ciocolata amaruie,
-2 linguri esenta de rom,
Crema de iaurt
-400 g iaurt,
-200 ml frisca lichida,
-2 linguri zahar pudra,
-2-3 piersici bine coapte,
-10 g gelatina,
-2 linguri esenta de vanilie,
Preparare:
Pentru blatul de biscuiti se face un sirop din apa cu zahar care se fierbe pana incepe sa se lege putin. Spre final se adauga si ciocolata in el sa se dizolve. In timp ce siropul se racoreste se zdrobesc foarte bine biscuitii si se amesteca cu praful de cacao. Se stropesc cu siropul rece si se amesteca bine pana devine ca un aluat vartos.
Pentru mousse se bate frisca cu cele doua linguri de zahar conform instructiunilor iar gelatina se inmoaie in 3-4 linguri de apa, apoi se dilueaza cu 50 ml apa fierbinte(nu se fierbe). Se amesteca iaurtul cu gelatina si apoi cu frisca si esenta de vanilie. Frctele spalate le-am dat pe razatoare, deorece voiam bucatele in compozitie.Ce m-a nemultumit e ca ar fi trebuit sa pun mai multe ca sa fie si mai aromata.
Intr-o forma detasabila se pune blatul de biscuiti care se taseaza si se niveleaza bine iar peste el se toarna crema de iaurt.
Inainte de servire prajitura cu mousse de iaurt si piersici se tine cateva ore la rece. Se poate orna cu fructe , ciocolata etc...