contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Prăjitură Cu Dovleac și Nuci

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga



 Acum ca a venit toamna, trebuie sa recunoasteti ca a coace o prajitura buna si parfumata in cuptorul de acasa reprezinta una din micile marile bucurii ale sufletului :). Cel putin, eu una, ma gandesc la cuptor si la ce minunatii dulci si aromate as mai putea coace. Iar dovleacul nu este mai bun si mai parfumat decat odata cu venirea toamnei. Dovleac zice si Kadia pe blogul ei! Si nu zice degeaba, ci intr-un concurs numit Bostani pe toate fronturile. Eu nu stau bine la ornat, si nici la decorat sau la lucru manual, insa de la coptul unei prajituri nu m-as da la o parte niciodata :). Asa ca special pentru acest concurs, am creat aceasta prajitura. 
Eh...cum sa va spun eu ca e prajitura asta? Nu-mi gasesc cuvintele si nu stiu mai bine cum sa va explic ca sa ma intelegeti cat este de buna! Prin poza nu stiu daca se vede prea bine sectiunea aceea de prajitura delicioasa si nici un buton care sa emane mirosul prajiturii inca nu stiu sa se fi  inventat pe blog. Atunci sa incerc sa va ademenesc: o prajitura nu foarte inalta, pufoasa, dar nu foarte, cu o textura "umeda", moale, parfumata, si cu niste nuci crocante. E de toamna, ce sa mai! :) Daca nu v-am convins, atunci haideti cu mine sa va povestesc:

300 g pulpa dovleac
150 g zahar brun
2 oua mari
100 g nuci
50 ml ulei
100 g ricotta
280 g faina alba
2 lingurite zahar vanilat
1/2 lingurita scortisoara
1 si 1/2 lingurite praf de copt
1 varf lingurita sare
2 linguri seminte decojite de dovleac

 In primul si in primul rand taiati felii dovleacul. Felii mai mari sau mai mici, dupa cum puteti. Eu una m-am chinuit sa-l tai de am zis ca o sa-mi iasa ochii din orbite! :)) Dovleacul nu-l taiati foarte artistic, caci la final il veti casapi fara mila! :)


Incingeti cuptorul la 200 grade Celsius si dati feliile de dovleac la cuptor pana se rumenesc frumos. Pentru operatiunea asta veti avea de asteptat vreo 45 de minute. Deci, un picut de rabdare, va rog! :). Lasati feliile la racit, dupa care, cu ajutorul unei lingurite scoateti pulpa de dovleac si pasati-o intr-un piure fin si delicios. Tot la cuptorul asta incins, puneti si nucile pentru 7, maxim 10 minute sa se coaca usor si sa capete un miros placut de nuca coapta. Treaba cu coptul nucilor este pur optionala, dar eu va sfatuiesc sa faceti micul asta detaliu pentru ca in prajitura, nucile deja coapte vor da un gust mult mai placut! Lasati deci nucile sa se raceasca, dupa care puneti-le intr-un blender si macinati-le, dar nu foarte marunt. Apoi intr-un castron amestecati faina impreuna cu praful de copt si lasati castronul deoparte.


Incingeti din nou cuptorul la 190 grade Celsius. Intr-un castron amestecati cu telul cele 2 oua, impreuna cu zaharul brun, zaharul vanilat, sarea si uleiul. Pentru aceasta prajitura chiar nu este nevoie sa va stresati prea tare si sa amestecati foarte bine ingredientele. Luati-o usor si lejer, caci tocmai operatiunea asta inceata si placuta va da la sfarsit textura umeda si placuta a prajiturii. 


Adaugati si ricotta. Daca nu aveti ricotta sau vi se pare prea scumpa, puteti inlocui cu branzica slaba de casa. Este buna si aceea. 



adaugati deliciosul piure de dovleac


 dupa care nucile maruntite si scortisoara


inglobati usor faina amestecata cu praful de copt


compozitia rezultata o turnati intr-o tava cu diametrul de 24 cm, pe care ati uns-o in prealabil cu ulei


ca sa nu uitati ca prajitura asta are dovleac, deasupra presarati semintele de dovleac decojite



Lasati prajitura sa se coaca pentru 35-40 de minute. Faceti testul cu scobitoarea, insa nu uitati ca avem de a face cu o prajitura cu o textura densa si "umeda". Prin urmare, daca scobitoarea patrunde foarte usor prajitura, nu va speriati. Ideea in sine este sa nu gasiti urme lipicioase de aluat pe scobitoare. Prajitura este crescuta si usor bombata in centru,


insa in scurt timp, ea se va lasa usor si va deveni o idee mai plata. Ceea ce este chiar ok. 



Lasati prajitura sa se raceasca in tava 20 de minute, dupa care scoateti-o pe un gratar de bucatarie si lasati-o sa se raceasca complet. 


Eu nu am mai avut rabdare sa se raceasca complet, si am taiat-o usor calduta. Nu mai puteam de pofta! :)



voi, daca aveti rabdare, o puteti savura peste cateva ore bune



desi sunt sigura ca nu o sa rezistati :) Este incredibil de buna!




 Umeda, parfumata, minunata! :)


Enjoy! :)