Prajitura Cu Ananas
articol scris de corneliachita blog chitacornelia.blogspot.com
INGREDIENTE:
BLAT
6 oua
4 linguri apa
10 linguri zahar
10 linguri faina
2 linguri ulei
1/2 pachet praf de copt
CREMA
3 oua
5 linguri cu faina
250 gr zahar
500 ml lapte
1 pachet unt
esenta de vanilie
2 cutii compot de ananas
DECOR
3 plicuri de frisca
500 ml lapte
PREPARARE:
BLAT:
Se bat albusurile cu zaharul treptat, se adauga apa rece si se bate in continuare. Galbenusurile se freaca cu uleiul apoi se adauga usor in albusurile batute amestecand cu lingura de lemn. La final se incorporeaza faina cernuta amestecata cu praful de copt. Compozitia se pune intr-o tava de aragaz tapetata cu hartie de copt. Se coace cca 20-25 de minute (in functie de fiecare cuptor).
CREMA:
Zaharul, faina si ouale se amesteca bine cu laptele sa nu ramana cocoloase, se pune pe foc mic si se amesteca continuu pana se ingroasa bine. La sfarsit se incorporeaza untul si esenta de vanilie.
ASAMBLAREA:
Se insiropeaza blatul cu siropul de la o cutie de ananas, se intinde crema calda peste blat iar deasupra se pun bucatile de ananas. Se bate frisca cu laptele rece si se orneaza prajitura.
POFTA BUNA!