contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Placinta Taraneasca Cu Dovleac - De Post

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
mal

Bine v-am regasit! :)
 Dupa o pauza de doua luni ( timp in care am fost implicata in lucrari care m-au tinut departe de blog ), revin cu o noua postare....de toamna :))
Dar si cu  ....cateva modificari  pe pagina principala a blogului. :)
Andreea mea s-a ocupat sa-i cosmetizeze putin  fata .
Inca mai lucreaza , dar pentru ca azi e sambata si multi dintre voi mi-ati cerut reteta de placinta cu dovleac, am ales s-o postez chiar si in aceste conditii.
Placinta aceasta e cea care ne-o faceau mamele si bunicile noastre. Nu-i nici strudel, nici cozonac...si nici macar sucitura nu e, desi la forma e identica.
E simpla si fara pretenti , dar deosebit de gustoasa si plina de amintiri, ceea ce o face si mai buna.
INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURA :
1,5kg dovleac pentru placinta- ludai turcesc
cca 500 g zahar ( sau dupa gust )
scortisoara- dupa gust
3 linguri de pesmet  din paine sau biscuiti.
Dovleacul se spala, se curata de coaja si se da pe razatoare.
Se pune intr-o oala pe foc cu jumatate din cantitatea de zahar  la dinstuit. Restul de zahar se adauga pe parcurs in functie de gustul fiecaruia.
In maxim 20 de minute ar trebui sa fie patruns.
Se lasa la racit.
Caldut se amesteca cu pesmetul si scortisoara.
Daca vi se pare compozitia prea lichida, adaugati-i si un praf de budinca de vanile sau doua linguri de amidon.



INGREDIENTE PENTRU   ALUAT :                  
                                                               
600g  faina 000
20 g drojdie
3 linguri  zahar
6 linguri ulei
un sfert  lingurita de sare
cca 350 ml de apa calduta
Intr-un castron se pune faina si se face un mic crater unde se dizolva drojdia cu zaharul si jumatate din cantitatea de apa calduta....

imediat  se adauga uleiul si sarea ....

apoi se amesteca  , adaugand din cand in cand din  restul de apa pana se incorporeaza toata faina.
In functie de ce faina folositi, apa o sa fie prea multa sau prea putina...nu va grabiti s-o incorporati pe toata odata.
Va veti da seama dupa consistenta aluatului daca ajunge sau mai trebuie.
Aluatul trebuie sa fie elastic si nu foarte indesat...
Il impartiti in trei si incepeti sa-l lucrati imediat - nu e nevoie sa stea la dospit !!!

Ungeti masa de lucru cu putin ulei si intideti aluatul intr-un dreptunghi in functie de lungimea tavi in care urmeaza sa coaceti placinta. ( tava mea are 40 cm L  )
Foaia trebuie sa fie subtire...cam ca cea din poza :)

Acoperiti foaia de placinta cu cantitatea de dovleac care i se cuvine , apoi rulati-o....lipiti capetele si asezati-o in tava .

 Tava trebuie  sa fie bine unsa cu ulei....indicat e sa ungeti chiar si hartia de copt, daca va hotarati sa folositi hartie.
Dupa ce asezati placinta in tava, ungeti-o  cu ulei....apoi dati-o la copt imediat.

 Cuptorul trebuie sa fie incalzit la 180*.
Se coace cca 40-50 de minute , sau pana se rumeneste bine .
Cand o scoateti din cuptor, pudrati-o cu zahar praf.

Lasati-o sa se stampere 10 minute, apoi va puteti infrupta in voie  :)


Pentru ca toate sa decurga fara stres, pregatiti din timp si cu timp dovleacul.
Abia cand aveti pregatita umplutura , dati drumul la cuptor si apucati-va sa faceti aluatul. :)
FITI BINECUVANTATI ! :)