contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Plăcintă De Lămâii Verzi A.k.a Key Lime Pie

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Iată un desert potrivit după o cină între prieteni...

Acest desert este după o rețetă autentică de Florida, adică se face din key lime care sunt un soi special de lămâii verzi ce crește doar acolo, dar deoarece sezonul lor este scurt și nu există suficient pentru export rețeta asta este modificată din cele mai vechi timpuri deoarece aproape toată lumea folosește lime/lămâii verzi de care se găsesc peste tot - gustul fiind aproape identic.

Crusta graham :

200 de grame firimituri de biscuiți graham
110 grame unt, topit 
dacă doriți puteți adăuga si 30 gr. zahăr


Se încălzește cuptorul la 180 grade C şi se așează grătarul în centrul cuptorului. Mânjiți cu unt o tavă de plăcintă sau tartă .

Se amestecă împreună firimiturile de biscuiți graham ( pe care le obțineți zdrobind biscuiții în robotul de bucătărie), untul topit şi zahărul dacă vă hotărați să folosiți. Turnați biscuiții în formă și cu ajutorul unui pahar sau al unei linguri sau poate cu mâna, presați bine de tot biscuiții pe fundul și pereții tăvii.


Coaceți pentru aproximativ 10 minute sau până se rumenește ușor. Scoateți din cuptor şi așezați tava pe un grătar de sârmă să se răcească, în timp ce faceți umplutura.


Umplutura:

3 gălbenuşuri mari, la temperatura camerei
120 ml suc ​​de lime proaspăt
2 lingurițe coajă rasă de lime


Cu mixerul se bat gălbenușurile până devin palide şi pufoase (2-3 minute). Se adaugă treptat laptele condensat și se bate până crema se deschide la culoare și devine pufoasă (3-5 minute).


 Se adaugă apoi coaja de lime și sucul proaspăt stors.


Se toarnă umplutura peste crustă 


și se coace timp de aproximativ 10 - 15 minute, sau până când umplutura se așează. Dacă zgâlțâiți tava veți vedea că nu se mai mișcă. Scoateți tava din cuptor şi așezați-o pe un grătar de sârmă să se răcească.

După ce s-a răcit complet, acoperiți-o cu folie şi băgați-o la frigider pentru câteva ore sau peste noapte.
Pregătiți niște frișcă și ornați plăcinta după bunul plac.


Să aveți poftă !!!!





Mulţumesc pentru vizită !!!!