Placinta Cu Praz Si Spanac
articol scris de Ani blog anamariatrimbitas.ro
Ai nevoie de:
- 400 gr. de aluat de foietaj;
- un fir de praz;
- 300 gr. de spanac;
- 2 oua;
- 2 linguri cu iaurt;
- 200 gr. de branza;
- un carnat uscat;
- ulei pentru calit;
- patrunjel, cimbru, sare, piper.
Lasi aluatul de foietaj sa se dezghete la temperatura camerei. Speli prazul si frunzele de spanac. Tai rondele carnatul si prazul. Intr-o tigaie pui la incins uleiul si calesti carnatul si prazul. Dupa 2-3 minute adaugi si frunzele de spanac (daca sunt mai mari frunzele, le poti rupe sau taia, dupa preferinta). Mai lasi 5 minute si opresti focul.
Intr-un castron amesteci ouale, iaurtul si branza zdrobita sau data pe razatoarea mare, adaugi verdeata tocata marunt si potrivesti de sare si piper. Amesteci compozitia rezultata cu legumele calite.
Asezi aluatul de foietaj intr-o forma de tarta, torni compozitia peste si nivelezi bine. Dai la cuptorul preincalzit timp de 35-40 de minute, la foc potrivit, pana se rumeneste.
Noi am mancat-o calduta pentru ca nu am mai avut rabdare, dar cred ca e buna si rece. E delicioasa!
Pofta buna!