contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Pincho Cu Ciuperci

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Acum câteva luni voiam să mergem să mâncăm nişte tapas la un restaurant spaniol. Pe lângă tapas de tot felul aveau şi nişte pintxos senzaţionale. Pincho, sau Pintxo este varianta bască a bruschettei - o felie de pâine, de obicei baghetă, cu diferite topping-uri (amestec de ingrediente diferite care se pune peste felia de pâine). Pintxo-urile erau ceva nou pentru noi.  Am comandat unele cu ficat de gâscă, cu scoici St.Jacques şi cu carne de vită cu diferite chutney-uri. Sună apetisant, nu? Dar ce gustoase erau! N-am reuşit să-mi scot pintxo-urile din cap, şi am încercat să fac şi eu unele, aşa mai simple, ca pentru acasă. Nu voiam să gătesc carne, aşa că am luat nişte champignons.

Pinxto 2 b

Pintxo cu ciuperci

Ingrediente:
6 felii de baghetă tăiată puţin diagonal
2 linguri ulei de măsline
250 gr. champignon, de preferinţă închise la culoare
puţină ceapă
1 căţel de usturoi
100 ml smântână lichidă
20 ml cognac
pătrunjel verde
2 linguri ulei
sare
piper

Pinxto a (2)

Mod de preparare:
Se curăţă ciupercile cu o perie sau şerveţele de bucătărie şi se taie în bucăţele. Ciupercile nu se spală cu apă, deoarece absorb foarte multă apă.

Într-o tigaie se încălzeşte uleiul, se adaugă ceapa şi se căleşte. Se reduce temperatura, se adaugă usturoiul şi ciupercile şi se călesc. Se stinge apoi cu cognacul şi se adaugă smântâna. Se condimentează cu sare şi piper şi se lasă să fiarbă puţin la foc mic, până se reduce sosul cu o treime. Se ia de pe foc şi se adaugă pătrunjelul verde tocat.

Între timp se pregătesc feliile de pâine. Se stropesc cu ulei de măsline şi se prăjesc într-o tigaie fierbinte pe ambele părţi, până devin rumenii.

Se aşează feliile de pâine pe farfurie şi se acoperă cu amestecul de ciuperci. 

Pinxto a


Articol recomandat de a-bis-z.blogspot.com