Pilaf De Naut
articol scris de inatodoran blog retete-vegane.blogspot.com
Reteta de fata e menita sa spulbere ideile cu privire la timpul lung de preparare a mancarii raw. Multi sunt de parere ca mancarea cruda necesita un timp indelungat de preparare (si mai ales asteptare) facand referire la timpul de inmuiere a nucilor si semintelor, la deshidratare sau la fermentare. Ei, na ca am sa va spulber aceste idei prin reteta de fata. e gata in fix 15 minute. Da, nautul trebuie inmuiat insa sa nu-mi spuneti ca stati langa el pana e gata! Pana va intoarceti de la servici acesta e gata inmuiat, numa’ bun pentru un pilaf fals, cu multe bunaciuni in el. Nu e nevoie de ingrediente greu de procurat, nici de legume extrasezoniere, deci este o reteta accesibila si simpla.
Si ca sa va dau si un pont: incercati sa creati mancaruri alese, folosindu-va de imaginatie. De la boabele de naut inmuiate si zdrobite, porniti o alta reteta, folosind ingrediente pe placul vostru. Experimentati – e cuvantul de baza in raw food! Si veti vedea ca va veti indragosti de aceste mancaruri!
Pilaf de naut (puteti jongla cu cantitaile in functie de preferinte si portii, totul se face la ochi)
Eu am folosit asa (pt ~2 – 3 persoane)
- aprox. 1 cana naut inmuiat in apa rece 12-16 ore
- 1 ceapa rosie mica, taiata marunt
- 1 ardei taiat marunt
- 1/2 avocado, curatat si taiat cubulete
- zeama de la 1/2 lamaie
- 1/2 legatura patrunjel, tocata marunt
- 1 lg ulei masline
- sare, piper
Nautul se pune in robot si se mixeaza pana ajunge de consistenta orezului (vezi poza de mai sus).
Se pun intr-un bol toate ingredientele si se amesteca bine. Se serveste de indata.
Rezista la frigider pentru 1-2 zile.