contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Piftii ( Racituri, Aituri)

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga


Imi amintesc cand eram mica ce suparata eram la taiatul porcului ca nu mancam ureche ( atat cat vroiam eu), "las-o pentru piftii" zicea bunicul  si-l puneam sa-mi promita ca intr-o farfurie de piftii vor fi numai urechi pentru mine :)... eh ce vremuri frumoase, acum nu ma mai dau in vant dupa piftii, dar il am pe sotul meu care le adora . Reteta e foarte simpla, o scriu asa cum o stiu de mica ( fara imbunatatiri).
Ingrediente:
 picioruse de porc, cap, ciolan, soric de porc ( eu am pus 2 picioruse, un ciolan si soric)
sare
1 lingura boabe de piper
2-3 frunze de dafin
1 maciulie de usturoi ( puteti pune cat de mult doriti sau deloc, depinde cum va place)
2 morcovi
1 ceapa
Piciorusele le spalam bine bine. Eu am avut noroc sa fie curate, altfel trebuia sa le parjolesc putin si sa le frec cu o perie sau sa le curat cu lama cutitului.
Le punem intr-o oala mare impreuna cu ciolanul (rasolul defapt) si soricul. Adaugam 2 linguri de sare si apa ( cam 8 litri).

Cand incep sa clocoteasca , miscoram focul , luam spuma de deasupra cu o spumiera si adaugam boabele de piper si foile de dafin. Adaugam si morcovul taiat felii si ceapa.
Lasam sa fiarba la minim pana carnea se desprinde de pe os. Puteti pune pe o farfurioara putina zeama si o scoateti afara la racit. Daca se incheaga sunt gata.

Pentru ca mie nu-mi plac grase, la sfarsit am adunat cu o lingura de metal grasimea de deasupra. Scoatem carnea intr-un castron mai mare si zeama o strecuram. Taiem soricul si carnea bucatele si le punem in castroane, alaturi de cate o felie doua de morcov.

Apoi adaugam in zeama usturoiul zdrobit bine, amestecam si gustam. Daca este nevoie mai adaugam sare.( de aici nu mai am poze , am uitat sa mai fac). Turnam zeama in fiecare castron si le scoatem afara sa se raceasca. Cand s-au intarit sunt bune de mancat. Servim dupa preferinte cu boia deasupra si cu ardei iute. 
 
PP

Articol recomandat de amalia-mylife.blogspot.com