Peshawari Channa
articol scris de vavynutz blog bucatarsubacoperire.blogspot.com
Imi place foarte tare nautul dar m-am cam saturat sa il mananc doar sub forma de hummus sau in salate, asa ca atunci cand am descoperit reteta asta am fost cu adevarat bucuroasa. Am mancat Peshawari Channa la un sunday brunch Agra Palace acum ceva vreme si mi-a ramas in minte gustul aromat si picant. Dupa ce am gasit mai multe variante de preparare pe internet am facut pana la urma cum m-a taiat pe mine capul si rezultatul n-a fost rau deloc. Ba chiar delicios!
Asadar, pentru o mancare vegetariana delicioasa cu arome exotice avem nevoie de.
2 cepe mari
2 conserve de naut
1 conserva de rosii cuburi in bulion
un ardei iute
cate o lingurita din urmatoarele condimente: garam masala, coriandru, turmen, chimion, boabe de mustar negru.
cate o jumatate de lingurita de: nucsoara, praf de chili, sare
2 frunze de dafin
o lingura de ghimbir proaspat, ras
2 catei de usturoi, rasi(eu nu am avut si am inlocuit cu usturoi verde)
Pentru inceput calim in 2-3 linguri de ulei ghimbirul si usturoiul, pana ce aromele se imprastie in toata camera, avand grija sa nu se arda. Adaugam apoi ceapa taiata solzisori si o calim si pe ea la foc mic pana se inmoaie. O acoperim apoi cu condimentele aromate, strivite in mojar, mai lasam doua-trei minute sa se dezvolte aromele apoi adaugam rosiile sub nautul.
Fierbem la foc mic, sub capac, pret de cateva minute, cat sa mai scada sosul apoi adaugam ardeiul iute taiat marunt si servim.
Ar fi mers de minune si o paine naan alaturi dar cine credti voi ca mai avea rabdare sa pazeasca aluatul?
Am mancat asa gol si a fost perfect iar frunzulitele alea de coriandru verde de deasupra au fost doar pentru decor, pentru ca nu ma impac de nicio culoare cu buruiana asta nesuferita.
P.S.-Acum ca ma gandesc mai bine cred ca trebuia sa adaug condimentele si ardeiul inainte cepei, ca sa se prajeasca usor si sa se intensifice aromele. Poate incercati voi si imi spuneti cum e mai bine. Pofta buna!