contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Penne Integrale Cu Somon…

articol scris de papalaile blog

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Ce avem noi aici? Niște penne integrale cu somon si dovlecel și ardei roșu și smântână pentru gătit și busuioc și…A, dar să o luăm pe rând mai bine…

Ne-a rămas o bucată de somon când am făcut o dată somon cu fasole verde și am zis să fac niște paste, mai ales că mă rugase Cip să-i fac și lui somon cu altceva, că el nu e fan fasole verde.

Zis și făcut. Am tăiat un dovlecel, zis și zucchini, în felii nu foarte subțiri să nu se destrame de tot și niște ardei gras roșu în fâșii. Bucata de somon am rupt-o în bucăți mai mici. Am mai folosit niște zeamă de lămâie (nu toată câtă se vede în poză), 125 ml de smântână pentru gătit, un cub de unt, câțiva căței de usturoi, coriandru măcinat, busuioc, ardei iuți măcinați și niște vin alb, nu prea mult, pe care iar am uitat să-l pozez cu celelate ingrediente. Hi, hi… am uitat să zic de paste?? Niște penne integrale am folosit :)


Eu am vrut să fac pastele cu ulei de măsline, că na, să fie mai light, mai nu știu cum, dar Cip nu și nu, că eu l-am învățat că sosul la paste e mai bun cu unt și să le fac cu unt și n-am avut încotro! Așa că iote aici untul cu usturoiul în fundal și celelate condimente primprejur

Am pus untul la topit în tigaie și usturoiul să-l aromeze.

După am pus și bucățile de dovlecel și ardei peste.

Am stins cu niște vin alb, nu prea mult, apoi am adăugat smântâna dulce, condimentele și niște zeamă de lămâie.

Am amestecat bine și am lăsat să scadă un pic sosul și să se evapore din vin.

Am pus la final și bucățile de somon .

și am amestecat.

Cât m-am ocupat de toate astea am fiert și pastele conform timpului indicat pe cutie minus 2 minute, le-am scurs și le-am adăugat în tigaie și pe ele.

Le-am mozolit bine și după le-am pus în farfurii. Am pus și vin în pahare și gata! Adică nu gata că am mai făcut și poze :D Cip a primit mai multe că m-a boscorodit cu pozele mele și cât îl mai chinui cu lumina…

Să încercați și voi, dacă nu faceți și poze se fac chiar repede :D și dacă aveți, puneți și niște parmezan ras deasupra :)


Filed under: Paste, Peste, Somon Tagged: ardei gras, ardei gras rosu, ardei iuti, bucuioc uscat, coriandru, coriandru pisat, dovlecel, paste cu somon, penne integrale, penne integrale cu somon, sauvignon, smantana pentru gatit, somon, unt, usturoi, vin alb, zeama de lamaie, zucchini