contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Pavlova Cu Capsuni Si Afine

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga


Fiindca suntem intr-un proces intens de golire a congelatorului, am luat la rand retetele pe care le salvasem de-a lungul timpului pentru albusurile in exces. Stiti voi, alea ramase de la inghetate sau creme. Dupa ce am folosit o parte din albusuri la cupcakes-urile pufoase, iata ca a venit randul delicatei Pavlova. A iesit exact cum trebuie, crocanta la exterior si moale la interior, dar din pacate s-a crapat, noroc cu frisca si fructele care au mascat imperfectiunile :)
Pentru 7-8 portii am folosit:
  • 4 albusuri
  • 250 g zahar fin
  • 1 pliculet zahar vanilat
  • o lingurita otet
  • o lingurita amidon
  • 200 - 300 ml frisca
  • fructe: capsuni, afine, zmeura, mure
Mixam albusurile cu un praf de sare pana cand obtinem o spuma tare. Adaugam pe rand cate o lingura de zahar, mixand bine dupa fiecare. Ar trebui ca zaharul sa se dizolve inainte de a pune o noua lingura. Adaugam si zaharul vanilat. Urmeaza otetul si amidonul si mixam in continuare, cam vreo 8-10 minute.
In tava asezam hartie de copt si punem bezeaua, dandu-i forma rotunda. Nu trebuie s-o intindeti mult, ea isi va mai mari diametrul la copt. Acum urmeaza partea importanta: cuptorul trebuie sa fie incins bine, dar la cea mai mica temperatura. Punem bezeaua la cuptor pentru o ora, la cea mai mica temperatura (cam 140 de grade a fost la noi).
Dupa ce bezeaua s-a copt, oprim cuptorul si deschidem usa pe jumatate, lasand-o sa se raceasca complet.
Si pentru o asa prajitura merita o prezentare pe masura, am asezat-o pe platoul rotativ de la Kitchen Shop, asa ca mi-a fost foarte usor sa o ornez. Fiindca platoul este de sticla, prajiturile pot fi taiate fara griji ca se poate zgaria, cum e cazul altora asemanatoare, dar din plastic. Mixam frisca si o intindem peste bezea, iar deasupra asezam fructele intregi sau taiate bucatele. Am folosit afine congelate, dar am avut grija cand le-am pus la congelator asa ca nu s-au lipit si nici nu a curs zeama din ele, deci am putut sa le pun direct peste frisca.
Dupa ce o ornam, Pavlova se tine la frigider pana cand o savuram. Este o prajitura foarte racoritoare, crocanta, aromata si fresh.