contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Pãturatã Pe Crumpi

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

Reteta aceasta minunata este preluata de la Laura Laurentiu

 

Particip la concursul ”Bloggospodina” organizat pe blogul
Asa de frumos a inceput Laura Laurentiu sa povesteasca reteta bunicii ei “baba mea” cum ii zicea ea, incat mi-a adus aminte de bunica mea, care m-a crescut de mica si o lacrima s-a prelins pe obrazul meu. Reteta aceasta straveche din Banat - Paturata pe crumpei sau "Turta-ncinsa pe crumpi" mi s-a parut foarte interesanta, chiar daca este multa munca la ea am zis sa o incerc si nu pot sa spun decat ca rezultatul este incredibil. O mancare diferita de orice alta mancare, gustul, consistenta, aspectul mai ales, fac ca aceasta mancare sa fie un adevarat festin.
Prima data incepem sa pregatim aluatul pentru paturata, deoarece trebuie sa stea la frigider 20-30 de minute, timp in care putem sa preparam ingredientele pentru mancare.
Ingrediente pentru paturata: 2 pahare de faina (un pahar de 150 ml), 3/4 din acelasi pahar apa rece, 1 lingurita de ulei de masline, 1 lingurita de otet de mere, 1 praf de sare , ulei pentru uns foaia.
Umplutura pentru paturata: 200 grame branza proaspata de vaci, 150 grame telemea , marar, 1 ou.
Mod de preparare paturata:
Din ingredientele pentru paturata pregatim un aluat, pe care il facem in felul urmator. Faina o punem intr-un castron, facem o gaura in mijloc si adaugam apa, amestecam putin incorporand faina, adaugam uleiul, otetul si praful de sare, apoi framantam foarte bine ingredientele, pana cand obtinem un aluat elastec pe care il impaturim intr-o folie si il punem la frigider 20-30 de minute.

Ingrediente pentru mancare: 1 bucatica de sunca afumata, 5 cartofi mari taiati rondele, 2 cepe mari taiate cubulete, 4 fire de ceapa verde (in loc de praz), 1 morcov, 1 paradaisa (rosie), boia de ardei dulce, 3 foi de dafin mici, sare, piper si marar pentru asezonat.

Pregatirea mancarii:

Am ales sa fac aceasta mancare intr-un ceaun inalt, gros deoarece trebuie sa fiarba la foc mic, ca ingredientele sa nu se farame. Sunculita afumata, taiata felii se rumeneste bine pe toate partile, dupa care se scoate pe o farfurie si se acopera. In grasimea pe care si-o lasa sunculita in ceaun se caleste ceapa taiata marunt si morcovul pana cand ceapa devine sticloasa. Adaugam boiaua, carnita o punem si pe ea in ceun peste celelalte ingrediente, rosia oparita, curatata de coaja si taiata, foile de dafin, sarea, piperul si adaugam apa cat sa le acopere. Acoperim ceaunul si dam focul mic si lasam sa fiarba.

Acum ne apucam sa pregatim paturata, repede ca nu e timp de stat…

 

Aluatul de paturata, care a stat la frigider, timp in care am pregatit mancarica, il punem pe planul de lucru, infainat si il intindem cu sucuitorul de cca 8 milimetri grosime, il stropim cu putin ulei si il lasam sa se odihneasca 5 minute, apoi tragem cu grija de marginile aluatului in toate partile, incercand sa il intindem cat de subtire putem, il lasam sa se zvante 5 minute si il pensulam cu ulei.

Umplutura (branza, oul si verdeata) o asezam pe diagonala foii intinse si o rulam, apoi facem o spirala rasucita. Chiar imi place sa ma joc cu aluatul in felul asta.

Paturata in forma de spirala se aseaza cu grija peste mancarica pregatita anterior, care a fiert pana acum la foc mic. Ii facem loc in ceaun, in mijloc. Zeama trebuie sa cuprinda paturata. Daca aveti prea putina zeama, mai adaugati apa.

Paturata se lasa sa fiarba apoi 30-40 de minute la foc foarte mic. Se asezoneaza cu marar proaspat tocat. Eu deja ma minunez de ce mancarica am putut sa fac.Ce buna este!!! Laura iti multumesc pentru retetele tale care sunt fara exceptie. Iti doresc mult success si vanzari cat mai multe la Cutia cu retete.


Articol recomandat de lily-musat.blogspot.com