"pastravi" De Fag Cu Mamaliguta
articol scris de adriana_lucia blog adriana-lucia-dragosteainbucate.blogspot.com
mal
Imi plac "la nebunie" ciupercile, de orice fel , comestibile sa fie :)...La fel ma incanta ideea ca pot sa le prepar in fel si chip...numai materie prima sa am.
In copilaria mea colindam impreuna cu tatal si fratele meu padurile satului in care am crescut si tare ma mai bucuram cand gaseam aceste ciuperci (pe care noi le numeam simplu bureti de fag) pe cate un trunchi de fag cazut sau uneori chiar pe copacii falnici .
Singura problema era ca uneori doar ii admiram pentru ca erau crescuti prea sus ca sa-i putem ajunge :)).
Ne-am bucurat multi ani de buretii din padurile si de pe dealurile de la Costeiul de Sus ...si credeti-ma multe soiuri mai erau: buretii de fag, bureti iuti, bureti galbeni , craitele rosii(care de fapt erau portocalii si cresteau numai in locuri speciale) cuci , ciuperci albe ( champignoanele noastre) pitoance , ghebe si cu siguranta si multe altele de care nu-mi mai amintesc acum:)
Le consumam cu regularitate si aproape cu sfintenie in functie de perioada in care apareau ...pana prin vara lui '79 cand printr-o nefericita intamplare bunica mea paterna si trei dintre verisorii mei primari si-au pierdut viata din cauza unei intoxicatii cu bureti de padure.
Datorita acelei tragedii , am renuntat sa mai consumam buretii din paduri si ciupercile de pe dealuri. Le admiram cel mult...desi o vreme am evitat sa le si privesc.
Cand am crescut mare si am venit la oras , m-am bucurat sa gasesc ciupercile de crescatorie , care desi nu aveau gustul celor de camp , macar puteau fi consumate in siguranta.
Iar cand ani mai tarziu au inceput sa apara si buretii de fag de crescatorie am fost si mai bucuroasa deoarece imi plac taaare mult (asa cum va spuneam ).
Zilele trecute i-am pregatit astfel :
am taiat pestisori doua cepe , pe care le-am calit in tigaie cu cateva linguri de ulei.
Intre timp am spalat buretii (cca 500g ) si i-am rupt bucatele nici prea mari nici prea mici (imi place consistenta lor de aceea ii las aproape intregi ) si i-am adaugat peste ceapa putin fripta...am sarat, i-am pus capac tigaii si i-am lasat la foc mic sa se patrunda in suc propriu.
Cand a scazut "zeama" lasata de bureti am spart cateva oua peste ei , am amestecat bine si i-am mai tinut pe foc pana s-au coagulat ouale.
Am servit mancarea mea de "pastravi " -bureti de fag cu mamaliguta si smantana.Le-am mai adaugat doar putin piper mozaic proaspat macinat .
Incercati !