Paste Studentesti (gf)
Sursa Paste studentesti (GF)
articol scris de Rhapsody blog Bucatareala la plesneala
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Iata inca o reteta cu care ma alatur campaniei MAI aproape de sanatate. Luna fara gluten Schar
initiata de Dr. Schar in colaborare cu Gourmandelle. Mai multe detalii despre campanie AICI. Sunt convinsa ca stiti cum se prepara pastele, insa eu va aduc varianta mea care o faceam destul de des in sudentie.
Faceam un soi de 2 in 1 fiind constransa de timpul scurt pe care il aveam la dispozitie pentru a pregati ceva de mancare. Si totusi in putinul timp reuseam sa incropesc ceva. Erau rare cazurile in care sa trebuiasca sa-mi cumpar ceva gata preparat sau sa mananc la cantina. :)
Asadar nu aveti scuza, fiindca acestea se fac in 10 minute maximum!
Ingrediente:
- 250 g paste fara gluten Dr.Schar
- 1 ceapa (100 g curatata, taiata cubulete)
- 2 lg ulei de extra-virgin masline/floarea soarelui
- 100 g porumb (congelat)
- 50 g ardei gras
- 1 morcov curatat (50 g)
- 1/2 rosie mare (50 g)
- 900 ml apa fierbinte
- 2 lg pasta de tomate
- 1 catel mare de usturoi
- 1/2 lgt oregano uscat
- 1/2 lgt cimbrisor uscat
- cateva fire de ceapa verde
- sare (dupa gust)
1. Incingem o cratita cu fund dublu, turnam uleiul lasam cateva secunde apoi punem ceapa cubulete, morcovul cubulete si lasam pe foc mic pana cand ceapa devine translucida.
2. Adaugam ardeiul gras taiat fasii, porumbul, apa fierbinte si sare dupa gust. Lasam sa fiarba 2 minute, apoi adaugam pastele si rosia taiata cubulete si lasam sa fiarba 7 minute. In ultimele 3 minute adaugam pasta de tomate si amestecam usor.
3. Oprim focul si adaugam cimbrisorul, oregano si usturoiul (taiat felii subtiri), si ceapa verde (taiata).
S-aveti pofta!
Nota: - pentru a scurta timpul de pregatire foloseam deseori amestecul mexican.
- puteti renunta la calit punand direct legumele la fiert in apa, iar la finalul procesului puteti adauga uleiul.
- cantitatea de apa poate diferi in functie de cantitatea de paste, ideal e ca apa sa cuptinda pastele ca in final sa obtinem sosul.
P.S. Cand le pregateam la pranz sau cand era zi de "dulce" la final spargeam si un ou si il amestecam in ele cat erau fierbinti.