Painici Cu Nuci Si Ierburi Aromatice
articol scris de JustLoveCookin blog ana-maria-ciolacu.blogspot.com
Aceste painici sunt crocante la exterior si pufoase in interior, parfumate de ierburile aromatice si completate de prezenta nucilor, care au un rol important in povestea de fata. Daca vreti o paine diversa, incercati cu toata increderea. Puteti chiar sa adaugati ierburi si nuci aluatului vostru preferat de paine si sa o coaceti ca de obicei. Noua ne-a placut mult experienta, o vom repeta curand.
Ingrediente pt pre-ferment:
100 g faina
60 ml apa
1 g drojdie
Ingrediente pt aluat:
pre-fermentul
150 g faina 000
150 g faina integrala
200 ml apa plata
1 lingurita rasa de sare
5 g drojdie
1 lingurita ulei masline
1 lingura mare de ierburi aromatice
Mod de preparare:
Seara pe la 20.00 , din 160 g faina, 60 ml apa si 1 g drojdie facem o bucatica de aluat lipicios, acoperim castronelul si uitam de el pana a doua zi. Se va prezenta plat, umflat si cu mici bule de aer.
A doua zi, dupa cca 12 ore, turnam deasupra 200 ml de apa plata calduta in care dizolvam 5 g de drojdie. Amestecam bine, cat sa topim pre-fermentul, apoi punem uleiul de masline, cele doua tipuri de faina, cernuta impreuna cu sarea, si lingura mare de ierburi. Eu am pus rozmarin, cimbru, salvie si maghiran.
Framantam un aluat compact, insa destul de moale, pe care il lasam la crescut timp de 2 ore.
Incingem cuptorul la 240°C.
Dupa 2 ore, impartim aluatul in 4 parti egale. Pudram bine blatul de lucru cu faina, fiindca aluatul e inca moale, dar tot secretul sta in maini si blat infainat.
Aplatizam usor cu mainile, si infingem in aluat cate nuci vrem. Apoi impaturim ca in poza de mai sus, exact ca la No-knead bread , doar ca in varianta mini. La ultima impaturire, intoarcem biluta de aluat cu partea de sus, in jos , si lasam 5 minute asa.
Tapetam cu hartie de copt o tava si punem toate painicile intorcandu-le cu partea care era in jos, in sus , si le lasam la crescut alte 30 min.
Crestam painile cu un cutter, lama sau un cutit bine ascutit si dam la cuptor.
Lasam primele 10 minute la 240°C, dupa care micsoram temperatura, la 200°C, si mai lasam alte 20 min. Cand sunt usor rumenite, le scoatem.
S-aveti pofta !