contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Paine Alba De Casa

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Paine alba nu mai facusem de cam multa vreme si aveam chef de una pufoasa, buna de mancat cu porc. Adica slanina, carnati, toba, d-astea :). Am facut-o dintr-un kg de faina, aprox. 550 - 600 ml apa calduta, 2 lg-te zahar, 2 plicuri de drojdie, 2 linguri bune de untura curata de porc si sare. Am amestecat faina cernuta cu drojdia, am pus untura si-am incercat s-o "framant" cu faina, cum se face la aluatul cu unt rece. Apoi am facut gaura in mijlocul fainii, am pus zaharul si-am inceput sa torn treptat apa, amestecand incet cu lingura, pana s-a format aluatul. N-am uitat de sare. Am framantat cam 15 minute in prima faza, am lasat la dospit o ora, ligheanul acoperit cu un prosop. La cantitatea asta de faina, aluatul creste pana iasa din lighean si daca acoperiti cu folie de plastic, se va lipi de ea. Eu il pun  de obicei pe un scaun, langa calorifer :). Am luat iar la framantat, inca vreo 10 minute. Am dat forma aluatului si l-am pus in tava de aragaz, pe hartie de copt. L-am presarat cu faina si i-am crestat suparafata, l-am mai lasat inca 30 de minute, apoi l-am bagat la cuptorul preincalzit la 220 de grade. Cam o ora dureaza coptul, painea e gata cand e frumos rumenita si suna a gol cand ciocaniti fundul. Nu se taie imediat, aveti rabdare cu ea sa se raceasca. Eu o las la racit invelita in prosoape de bucatarie, deci dureaza ceva. 

Am testat-o cu omleta facuta cu marar si smantana, plus branza presarata deasupra si felii subtiri de slanina. Si varza murata. Asa de bun o fost!

Poza dupa coacere si racire:



Si ziua 2:





Articol recomandat de mancarurisimple.blogspot.com