Paella Ii In Tigaia Electrica
articol scris de LopFras blog lopfras.blogspot.com
Ne e foarte diferita aceasta a II a reteta pe prima, si pentru ca ne-am cumparat o tigaie electrica speciala pentru paella, am gatit din nou paella. Tigaia se gaseste la Selgross, si este considerabil mai ieftina. Se poate gati si pizza in ea, insa n-am incercat.
Pentru 4-5 portii generoase de paella ne trebuie:
- tigaia electrica sau orice tigaie cat mai intinsa (38-40 cm diametru) care sa fie pregatita pe o suprafata cu caldura constanta (plita, gratar cu carbuni sau foc de lemne)
- 400 gr orez prefiert
- 100 ml ulei de masline sau de floarea soarelui
- 250 gr creveti decorticati
- 250 gr carne macra de porc taiata cuburi
- 250 gr piept de pui taiat cuburi
- 2 rosii mari zemoase taiate cuburi
- o jumatate de ardel mare gras taiat fidelute si o jumatate de ardel taiat cuburi
- 6 batoane de surimi
- o ceapa medie rosie taiata marunt
- 6 catei de usturoi taiati marunt
- 200 gr mazare din conserva, sau verde ca tot e sezonul
- condimente pentru paella (ale mele's aduse din Spania insa daca nu aveti se pot folosi: boia dulce de ardei, boia iute de ardei, curry, sare, piper, praf de cilli, usturoi granulat, 2 frunze de dafin, cimbru macinat)
- si desigur elementul care n'apare in poza: multa lamaie pentru servit
Mod de preparare:
1. ardelul gras taiat fidelute se caleste in ceva ulei si se scoate afara
2. carnea de porc si cea de pui se prajeste in mai mult ulei si se scoate afara
3. ceapa, usturoiul, rosiile si ardelul taiat cuburi se gatesc timp de 10 minute
4. se adauga crevetii mai marunti si se lasa cei mai mari pentru plasat la final (aproximativ 12-14 bucati)
5. se adauga 3 batoane de surimi taiate marunt
6. se adauga 1 litru de apa (sau supa de pui sau peste ) si condimentele pentru paella
7. apoi se adauga mazarea si carnea prajita anterior
8. se fierbe la nivelul 2 ai tigaii electrice timp de 15 minute
9. se adauga orezul, se amesteca uniform toate ingredientele si se mai fierbe timp de 10 minute fara a se mai invarti in tigaie
10. se adauga ardeii prajiti fidelute si crevetii mai mari si se mai lasa in 10 minute la nivelul 2 al tigaii
11. se adauga fasii de surimi si se mai gateste foarte putin pana tot lichidul se evapora
13. se presara ceva boia dulce sau condiment special pe deasupra, se stoarce o lamaie mare peste orez
14. se serveste calda cu lamaie
Pofta Buna!