Oua Umplute Pe Sos De Rosii
articol scris de meosiris.blogspot.co blog meosiris.blogspot.com
Am revenit cu prima reteta preparata in noua mea bucatarioara...o reteta simpla si gustoasa care sper sa va fie de folos in viitor!
Ingrediente:
4 oua
70g branza telemea
3 linguri smantana
2 linguri unt
cascaval ras
nucsoara
piper.
Sos:
1conserva rosii in sos
1 ceapa
2 catei de usturoi
boia de ardei dulce
oregano
sare, piper
patrunjel verde.
Fierbem ouale, apoi le curatam de coaja si le taiem in doua.
Scoatem galbenusul, il amestecam cu branza si smantana, condimentam apoi le pisam bine cu ajutorul unei furculite sau chiar cu un blender.
Umplem jumatatile de ou cu aceasta pasta iar deasupra presaram cascaval ras.
Pentru prepararea sosului, calim ceapa tocata marunt in cele 2 linguri de unt, apoi adaugam rosiile maruntite impreuna cu sosul lor, usturoiul pisat si condimentele.
Lasam sa dea un clocot, apoi mai lasam pe foc 10-15 minute.
Turnam sosul in forma, adaugam jumatatile de ou umplute si bagam la cuptor pana ce ouale se rumenesc frumos. Dupa ce totul este gata, scoatem din cuptor si ornam cu patrunjel verde.
Va urez pofta buna!