Ostropel De Pui Cu Ciuperci
articol scris de bunica blog raftulbunicii.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Ingrediente:
1kg carne de pui sau gaina
500g ciuperci
2-3 cepe mari (dupa gust)
1-2 capatani de usturoi (tot dupa gust)
jumatate de pahar de vin alb
cateva polonice de supa de pui
rosii decojite sau bulion
patrunjel, oregano
sare, piper
Preparare:
Puiul se taie bucati si se prajeste in ulei incins cateva minute. Se scoate pe o farfurie. Uleiul ramas se foloseste pentru a cali ceapa.
Eu nu am procedat asa pentru ca am avut o gaina de tara care fierbe greu asa ca am fiert-o in oala sub presiune. Din zeama respectiva am pastrat cateva polonice pentru ostropel iar cu restul am facut o ciorbita de pui.
Dupa ce a devenit sticloasa ceapa, se adauga ciupercile taiate felii si supa de pui si se lasa la inabusit pana sunt aproape fierte. Se adauga apoi si carnea, se mai lasa pe foc pana este fiarta bine si apoi se adauga usturoiul, vinul, bulionul si condimentele. Dupa cateva minute se stinge focul si se pun verdeturile.
Se serveste cu cartofi sau cu orez simplu.