Oma’s Gulasch
articol scris de szuszazuza blog gulaschsuppe.wordpress.com
Contrar obiceiului meu, de data asta nu o sa avem poze. Pentru ca ce am gatit, am gatit cu Oma. Iar sa vii sa te itesti cu aparatul foto printre oale, cratiti si ceapa taiata este pentru Oma un sacrilegiu.
Pentru cei care nu inteleg germana, Oma inseamna Bunica.
Oma are nasul in vant, ochi albastri si parul des-des si ondulat. Desi e slabuta si mica de statura, are o personalitate care ar putea muta muntii din loc. Pentru ca are puterea sa fie severa doar cand trebuie, are luxul de a zambi mai mereu.
Mi-au trebuit vreo doua luni ca sa ma conving sa o conving sa facem un gulas impreuna. Gulasul a meritat fiecare minut de asteptare (minute care, insumate, au totalizat 24 de ore!).
Intai a fost amuzant pentru ca m-a trimis pe mine (pe mine!!!) sa iau carne de gulas. De vita de gulas. De la macelaria de vis-a-vis. Wadschinken a zis – si in mod clar cuvantul asta nu o sa il uit prea curand, desi definitia in engleza nu prea imi convine, dar ma rog, ca sa aveti asa, o idee… revenind, ofcors ca macelaria era inchisa – habar n-am de ce – asa ca m-am avantat inapoi la Oma si i-am zis: ha, ce facem acum? Sa merg la Billa? Zice: vrei neaparat gulas azi? Zic: da! Atunci, la Billa. La Billa alta tarasenie: nu aveau bucata intrega de carne, doar deja facuta cubulete. Am luat-o, nu inainte de a le ameninta pe vanzatoare ca “daca Oma zice ca nu e buna, vin cu carnea inapoi, sa stiti!”. A fost buna, deci ne-am apucat de taiat ceapa.
Regula de aur a gulasului – asa cum a fost ea enuntata de Oma – spune: cata carne, atata ceapa. Adica: ai un kil de carne? Bun, deci toci un kil de ceapa. Si dai si toaca, si dai si plangi, ca de, ceapa era very emotional. I-am pove lui Oma cum se zice la noi cand e ceapa iute, dar asta o sa va spun pe celalat blog, aici gatim 
).
Am pus pe urma ceapa la calit in putin ulei, la foc, pe plita. Asa ca nu s-a ars niciun pic, ci s-a patruns bine de tot, capatand o culoare aurie si o aroma teribil de faina. Cand a inceput practic sa se “caramelizeze” am pus carnea peste. Am amestecat, am pus un pic de apa, cat sa aiba in ce fierbe si am adaugat un praf de sare, unul de piper si niste chimen. Si iar am amestecat. Apoi vine componenta esentiala: boiaua dulce. Pusa dupa ochi si gust. Cat sa dea culoare si savoare.
Un capac si-a gasit locul peste cratita si apoi gulasul a fost lasat sa isi faca el treaba, sa fiarba mocnit o seara si pe urma inca o dimineata, si inca un pic in seara urmatoare. Carnea s-a facut moale moale, desprinzandu-se fasiute, incat nici n-a fost nevoie de cutit.
Ca sa faca rasfatul complet Oma mi-a facut si niste Semmelknödel, caci, pana la urma, nicio gospodina care se respecta nu va lasa gulasul asa singurel in farfurie…
Danke, Oma!
