O Luna In Alb Si Clatite Cu Flori De Salcam
articol scris de inatodoran2 blog floridecires7.blogspot.com
Luna mai este luna in care aici infloresc multe flori albe: florile zemoaselor si dulcilor capsuni, florile din gardurile vii, florile de salcam si mai apoi cele de soc, bujori albi si flori de camp. Papadiile isi leapada rochita galbena si se imbraca in puf rotund, cum altfel daca nu alb. Mai e luna puritatii si a seninului in floare. E luan pe care o indragesc in taina. Mi s-a parut mereu ca are ceva mai special fata de restul lunilor din an. E poate pentru ca are ploi repezi si scurte, flori albe, iarba verde crud si miros de soare cald? Nu stiu. Stiu doar ca o indragesc.
Intamplarea a facut ca eu sa las primul comentariu pe blogul lui Emily, asa ca am ales albul ca tema pentru Tea Party-ul din luna aceasta.
Luna aceasta insa am ramas in pana de idei asa ca am facut o reteta in graba, pe care am transformat-o intr-una de petrecere. Am innobilat reteta simpla de clatite cu flori dulci si parfumate de salcam peste care am stropit din belsug cu miere-crema de vanilie. O combinatie delicioasa, neapart de savurat dimineata la micul dejun, cand arderile sunt mai intense si este recomandat sa consumam cereale si lichide calde (nu reci, nu fierbinti).
Clatite cu flori de salcam (pt aprox. 8-10 clatite)
- 1/2 cana* lapte de soia simplu, neindulcit
- 10 linguri + 2 lingurite apa plata
- 1/4 cana* ulei de masline
- 1 cana* faina integrala
- 1 praf de sare
- 2 linguri apa plata pentru subtierea ulterioara a aluatului
- 4 ciorchini de flori de salcam (flori luate de pe crengute, spalate )
-
Toate ingredientele se pun in blender, cu exceptia celor 2 lg de apa. Se mixeaza bine si apoi se da compozitia la frigider pentru 30 minute.
-
Se incinge o tigaie de teflon, se unge cu ulei, apoi se sterge tot uleiul din tigaie cu un servet de hartie.
-
Aluatul se dilueaza cu cele 2 lg de apa. Trebuie sa rezulte un aluat identic cu cel normal, pentru clatite, de consistenta unei smantani mai subtiri.
-
Se coc clatitele in tigaie, la foc mediu spre mare, avand grija sa presarati flori pe partea superioara a clatitei.
-
Acoperiti clatitele gata preparate cu un prosop de bucatarie pentru a le pastra calde si pentru a nu se usca (neavand oua se ususca mai repede la margini).
-
Se servesc, in mod ideal, cu miere de salcam** sau miere-crema de vanilie** sau in combinatie cu capsuni, banane etc.
NOTA
* 1 cana cu volumul de 250 ml
** La orice comanda pe Kzarinne Boutique beneficiati de 5% reducere daca mentionati codul “Lifestyle blog”.