contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Nutella Cheesecake - Fara Coacere

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Despre reteta asta nu sunt prea multe de spus decat ca este incredibil de buna, iar daca sunteti fani Nutella nu mai vorbim.
Reteta este atat de simpla...incredibil. 
Nu coaceti, nu fierbeti, nu framantati nimic.
Pur si simplu amestecati cateva ingrediente si gata nebunia.

Deci, aveti nevoie de:
Pentru blat
250 gr biscuiti digestivi
100 gr unt topit
100 gr alune de padure 
2 linguri nutella
50 gr zahar

Pentru crema
500 gr crema de branza Philadelphia
4 linguri mari cu nutella
100 gr zahar pudra

Pentru glazura
150 gr ciocolata neagra 
100 ml smantana de gatit
30 gr unt

Biscuitii se pun intr-un punga mai rezistenta si se zdrobesc bine cu un facalet.
Daca aveti un robot, ii puneti acolo si ii zapaciti cateva secunde pana se fac ca un pesmet.
Alunele se coc usor in cuptor, cca 10 minute, se lasa sa se raceasca si se faramiteaza bine de tot.
Eu le pun pentru cateva secunde in robot, dar puteti sa le tocati si cu cutitul.
Intr-un castron punem biscuitii, alunele, untul (topit), zaharul si nutella.
Amestecam totul bine.
Cu compozitia rezultata, tapetam fundul unei tavi de tort detasabila.
Apasam usor cu fundul unui pahar sa nivelam blatul frumos, si dam tava la frigider.
 
Crema, foarte greu de facut este gata in 15 secunde, adica: 
intr-un castron punem zaharul, crema de branza si nutella.
Amestecam totul bine cu mixerul.
Turnam crema peste blat, nivelam usor si o bagam din nou la frigider pana facem glazura.
Pentru glazura taiam ciocolata in bucatele mici.
Smantana se pune intr-o craticioara si se incalzeste la foc mic pana este fierbinte bine.
Cand s-a incalzit o turmam peste ciocolata, punem untul si amestecam bine.
Turnam glazura peste crema...
...si dam cheesecake-ul la frigider pentru cateva ore.
Cel mai bine este sa o lasati la frigider de seara pana dimineata.
Glazura este optionala, daca nu vreti sa o faceti puteti decora cheesecake-ul cu alune, ciocolata rasa...etc.
Cheesecake-ul se scoate din tava, iar din experienta mea cu aceasta prajitura, va spun ca inainte sa o taiati este bine sa o bagati cca 20-30 min la congelator.
Este mult mai buna rece si se taie frumos.
Cheesecake-ul ajunge pentru 12-15 persoane.
Simplu, nu?