Nationalitatea Mârlandeza
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Daca tot o dadeam in diverse (toti ma intreaba ce rasa e tomberoneza mea grecoaica din fire si i s-a spus Dracula Retriever), cat mai traiesc in tara asta, ma consider de nationalitate Mârlandeza.
Acord drepturi de autor Laurei, deci care preluati, vorbiti cu avocatul ei, desi ma indoiesc ca va simtiti atat de bine in pielea domniilor voastre incat sa recunoasteti ca traiti in Mârlandia.
Azi mi s-au dezvelit niste vechi esafoade cu care traim, nu, nu musai de persoane cunoscute lumii internaute, chiar nu au legatura. M-au socat mai multi care stiind ca muncesc unde muncesc au zis: e, da, bine ca ai ce pune pe masa. Reiau. Nu, nu mai suntem inainte de 89 cand a lucra cu potoale era o meserie mai smechera decat aia de azi cu cheresteaua, chelit padurile si spintecat cainii pe banii publici.
In ziua de azi, simt nevoia sa va lamuresc, un bucatar, fie el de cantina, carciuma de lux, pub, bomba din Gara de Nord, este purtator de gestiune.
Adicatalea da, cu acordul celor care platesc salarii si ce mai platesc ei acolo, maxim iau borcanelul cu mancare Casandrei, din resturile din farfurie. Resturi de lux, recunosc, pielite de ardei umplut, ba cateodata si piept de pui, habar nu aveti, unii lasa si cate un sfarc de carne. Rosii, castraveti, cainele mananca, e nehalita nesimtita.
Dar asta este tot. Da, cand se comanda portii pentru ai nostri, pot fi mai generoase, mai aranjate, mai puse dupa gustul fiecaruia. Dar oameni buni, am sarit cu aproape un sfert de veac de vremea in care nu ne permiteam o ciosvarta, nu, bucatarii nu pleaca acasa cu traista de mancare, se gaseste carne si la magazinul din colt. Si oricat ar fi remuneratia de mare sau mica, de un colt de pita cu salam sasesc se gaseste.
Mi s-a mai spus ca is nazi si in alte locuri de munca si gestiuni, dar nu e de la mine, in nicio cantina sau bucatarie in care am lucrat nimeni nu pleaca acasa cu mancarea decat platit sau agreat. Nu pot sa inteleg de unde e instaurata ideea asta, bucatarii (si restul din zona) pleaca acasa cu sacii de potol. Or pleca in alt film sau in alta tara, nu pe tura mea.
Ca sa fiu mai specifica, trecand peste persoane apropiate care sunt sigure ca “asa se face” am avut surpriza sa aud asta de la cunostinte din cartier. A, ce bine, chiar daca nu vei avea vreodata salariu sa iti acoperi intretinerea, macar ai ce pune pe masa.
Bai oameni buni, treziti-va, suntem in alt secol, se gaseste mancare si, daca va e lene sa o gatiti, veniti ca v-o facem noi. Stiu ca suntem toti mârlandezi din Mârlandia, dar nu ma mai jigniti ca am si eu un amor propriu. Mic, dar foarte sic.
Trecand peste aceste considerente personale, am si niste poze, putine si proaste, cum ma stiti, fiecare cum este. Ieri am avut o minunata ciorba de fasole cu ciolan (bun ciolan, o sa investigam de unde) si ardei foarte umpluti.
Noi veniti in bucatarie, suport de verdeata (da, e din aia de lapte, nu stiu cum se scrie latierã, probabil lattiere, habar nu am) si o manusa noua, crabul, sora vacii.
Si, ca in fiecare an (blablabla, viata sub lupa, Agatha Christie), o sa avem o toamna lunga (nu am mai pozat si ardeii iuti reinfloriti).
Cand o sa aflu cum se pune un link catre un filmulet care poate va va scoate din vremurile apuse in care stapanirea facea treaba si nu intreba si se pleca de la munca inclusiv cu salamul in radioul Gloria (a se citi Adio Ringo, Traian Tandin), o sa va redestept memoria. Momentan va repet. In bucatarie e un loc de munca precum oricare, poate mai greu, poate nu, ca voi care frunzariti feisbucii stiti mai bine. Daca plecati de la serviciu cu agrafe de birou sau caiete si pixuri, la multinationale, cu sticlute de vin, din avion daca sunteti stewardeza, de la cai cu o mana de ovaz pentru vrabiile de pe strada, sa stiti ca tot furt se cheama. Da, m-a facut mama gestionar.
rororo
