contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Muschiulet De Porc Cu Sos De Prune

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 

Se apropie uşor-uşor toamna. Grădinile şi livezile oamenilor sunt pline de fructe şi legume. Pieţele agro-alimentare deasemenea.
E timpul să ne bucurăm de roadele pământului, de gustul, aromele, savoarea şi vitaminele care aceste produse ni le oferă pentru revigorarea organismului nostru şi pregătirea lui pentru iarnă.
E şi sezonul prunelor!
Prunele tocmai au dat în pârg. Culoarea lor violet-închis şi parfumul specific, e deja o atracţie pentru doritorii de arome tomnale.
Şi chiar dacă majoritatea dintre noi, prefer să folosească prunele pentru băuturile noastre tradiţionale, ţuica şi/sau pălinca, eu vă propun astăzi o reţetă mai deosebită, care foloseşte acest fruct în înbunătăţirea aromelor gastronomice a cărnurilor clasice românesti - carnea de porc.


Ingrediente pentru 4 persoane:
600-700 g de muşchi de porc
1 foaie de dafin
5-6 bobiţe de ienupăr
1-2 căţei de usturoi
2 cuişoare
3 linguri de ulei de măsline extravirgin
300 g de prune
1 linguriţă de zahăr
½ pahar de vin alb sec
Preparare:
Muşchiul de porc se fasonează, se spală în apă rece şi se şterge de excesul de apă cu prosoapele de hârtie.
Întrun mojar, zdrobim cuişoarele, ienupărul şi usturoiul.


Punem muşchiul întrun vas termorezistent şi-l condimentăm cu amestecul de cuişoare, ienupăr şi usturoi. Îl stropim cu ulei de măsline, adăugăm foaia de dafin şi-l lasăm la marinat circa 3 ore, întorcându-l din când în când.


Până se marinează carnea, spălăm prunele şi le tăiem în două. Scoatem sâmburii.


Jumătăţile de prune astfel obţinute, le introducem în apă clocotită pentru circa 1 minut.


După cele 3 ore în care muşchiul de porc a stat la marinat, îl prăjim întro tigaie mai înaltă, în care am încins două linguri de ulei.
Prăjim muşchiul, până se rumeneşte bine (la foc mare) pe toate părţile.


Când muşchiul e prăjit bine pe toate părţile, dăm focul mai mic, turnăm vinul în tigaie şi-l lasăm să fiarbă până se evaporă.


În clipa aceea, adăugăm şi prunele şi zahărul dar şi apă caldă şi lasăm la fiert acoperit, circa 40 de minute, până când carnea e moale şi sosul a scăzut.


Mutăm carnea întrun platou termorezistent şi-l ţinem la cald.
Mixăm tot ce a rămas în tigaie cu blenderul. Adăugăm sare şi piper după gust. Mai ţinem pe foc maxim 2 minute sosul obţinut.


Acum putem să tăiem carnea în felii şi să o montăm în farfurie. Turnăm sosul peste carne şi ornăm.
Se serveşte imediat.

Muşchi de porc cu sos de prune … Done!
POFTĂ BUNĂ!
PREPARAT GARANTAT DE:

 


Articol recomandat de icrenegre.blogspot.com