Musaca. Si Chec Cu Banane
articol scris de adymaria blog
Îmi era poftă de musaca de ceva vreme. Şi la OK, de unde-mi cumpăr mâncare la prânz de obicei, nu mai aduseseră de mult. Aşa că am hotărât că cel mai sigur e să-mi fac. Şi deşi până duminică majoritatea reţetelor de musaca mă descurajaseră, mi se păruseră complicate şi de durată, mi-am luat inima-n dinţi şi răbdarea la purtător, şi m-am pus pe treabă.
Am folosit următoarele: cam jumătate de kilogram de carne tocată de vită – slabă – , vreo patru cartofi mărişori, două cepe mijlocii, o legătură de pătrunjel şi una de mărar, o conservă cu suc de roşii şi roşii tăiate cubuleţe, 3 ouă (ar fi mers 4, pe cuvânt), sare şi piper, un pic de ulei de măsline… aaa, să nu uit, şi două vinete mici! şi două roşii.
Mai întâi am pus cartofii la fiert. Şi i-am fiert în coajă, până când au fost făcuţi cam pe trei sferturi. Am zis că restul de un sfert se vor pătrunde în cuptor. Între timp am tăiat vinetele in rondele (fără să le curăţ coaja) şi am presărat sare pe deasupra. După ce au început să “transpire” am luat fiecare rondea, am şters-o cu un şervet de hârtie şi am călit-o puţin în ulei de măsline. Nu le-am lăsat să se prăjească de-a binelea sau să absoarbă ulei, doar le-am trecut, pentru scurt timp, prin uleiul încins. Apoi am pus rondelele de vânătă pe-o farfurie, am curăţat cartofii şi i-am tăiat şi pe ei în rondele, şi le-am dat pe toate deoparte. (grosimea feliilor a fost cam cât grosimea unui deget mic .
Am pus în tigaie un pic de ulei de măsline şi am călit în el două cepe, tăiate mărunt. Cand au început să arate translucide – adică relativ repede – am adăugat carnea tocată. Am amestecat bine, am sărat şi am piperat. Când carnea a început să se pătrundă, am adăugat legătura de mărar şi pe cea de pătrunjel, tocate bine. Am mai amestecat şi am lăsat totul să morcotească la foc mic, sub capac, pe care l-am ridicat din când în când ca să mai amestec. Când carnea a început să arate făcută (îmi place carnea de vită că, dacă n-o laşi prea mult pe foc, rămâne deschisă la culoare) am oprit focul şi am adăugat un ou crud, pe care-l bătusem cu o furculiţă. (cred că mergeau două ouă la cele vreo 500 de grame de carne, dar a fost bine şi aşa).
Am scos apoi tava – în cazul meu, un vas de Jena dreptunghiular. Am uns-o (pe ea, tava. Sau l-am uns pe el, vasul) cu ulei de masline. Am pus pe fun un strat de felii de cartof şi vânătă – intercalate, adică a fost un singur strat, dar cu rondele de mai multe feluri. Deasupra am întins carnea tocata, într-un strat cât mai uniform. Deasupra am pus un strat de rondele de vânătă, iar deasupra lor încă un strat de felii de cartof. Când am făcut straturile astea m-am străduit să las loc cât mai puţin între felii. Şi, bineînţeles, dacă aveam mai multă carne şi o tavă mai mare, aş mai fi despărţit carnea cu încă un strat de cartof sau vânătă sau şi una şi alta.
După ce am terminat cu tot aranjamentul ăsta, am bătut două ouă cu sucul de roşii din conservă. L-am bătut bine bine şi l-am turnat deasupra, încercând să fac în aşa fel încât lichidul să cuprindă tot, sau cât mai mult din conţinutul tăvii. Sau măcar din partea de deasupra. Am băgat tava lam cuptor şi am lăsat-o acolo vreo 50 de minute, la foc potrivit. (pentru cuptorul meu, care are gradaţii de la 1 la 8, asta a însemnat cam la 5). Mai e un lucru pe care nu l-am făcut, şi cred că ar fi trebuit să-l fac: în ultimele 10 minute să acopăr tava cu un capac, ca să se facă moi până-n mijloc şi feliile de cartof de deasupra. Dar a fost bun şi-aşa.
A ieşit tare bună. S-a mâncat repede, cu iaurt şi cu poftă. A primit şi complimente. Ced c-o să repet figura, curând. Cât încă mai sunt vinete.
Ca să închei masa într-o notă dulce, am avut şi desert. Un chec cu banane – sau banana bread – făcut după o reţetă pe care am citit-o mai întâi la
mazilique. De data asta am estimat cantităţile ochiometric, pentru două checuri mici, şi se pare că le-am nimerit numa’ bine. Aş menţiona doar că făina a fost cam trei sferturi albă şi un sfert integrală (am mai încercat, mai demult, doar cu făină integrală, şi a rămas cam lipicios), zahărul a fost jumătate alb jumătate brun, şi în loc de o linguriţă de bicarbonat am pus trei linguriţe de praf de copt, că doar d’ăsta aveam prin casă.
A ieşit buuuun, dulce şi aromat.
Poftă bună! şi cine-o găti ca mine, ca mine să se bucure de masă.
