contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Musaca Din Penne Rigate Cu Brânză şi Legume

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 


Citisem undeva, nu mai ştiu unde pentru că a trecut ceva timp, că pastele, contrar a ceea ce ştiam, nu îngraşă, dovada fiind reţetele italiene. Este foarte adevărat, că foarte important este amestecul, celelalte ingrediente care fac casă cu pastele. Oricum, de copil  îmi plac la nebunie macaroanele cu brânză, în mod special cu caş sau telemea. Pentru că trecuse destul timp de când nu mai mâncasem macaroane, m-am gândit că este o idee bună pentru o zi în care aveam ceva timp liber. Totuşi, macaroanele cu brânză nu pot reprezenta un fel principal, ci mai degrabă o cină liniştită. Ei bine, eu doream ceva mai mult, şi aşa mi-a venit ideea la ceea ce am să-ţi povestesc.
Ingrediente:
1 pachet de penne rigate de ½ kg
1 ceapă uscată
1 morcov mai mare sau 2 mai mici
1 dovlecel
1 ardei gras verde
1 ardei gras roşu
3 fire ceapă verde
½ kg caş oaie uşor sărat sau telemea de oi
8 ouă
200 gr. smântână grasă (eu cumpăr din piaţă de la ţărani_ este mai bună şi ceva mai reală)
cimbru
busuioc
1 ardei iute verde
sare grunjoasă
piper negru măcinat
tarhon
ulei
Preparare:
Pentru început, fierbe pastele aşa cum este indicat pe ambalaj. Pune în apa în care fierbe, câteva linguri de ulei şi puţină sare. După ce au fiert, scurge-le de apă şi le clăteşte într-un jet de apă rece.
Curăţă de coajă morcovii, ceapa uscată, taie-le în cuburi mici şi le distuieşte într-o tigaie cu puţin ulei. Adaugă dovlecelul tăiat in sferturi de felii si câte o jumătate din ardeii graşi tăiaţi julien. Curăţă ardeiul iute de cotor şi seminţe, toacă mărunt şi-l adaugă în tigaie. Condimentează cu cimbru şi busuioc şi sărează după gust. Ţine pe foc cam 10 minute, după care închizi focul şi laşi la răcit răsturnând compoziţia într-un bol.
Speli ceapa verde şi tai în rondele mici, iar celelalte jumătăţi de ardei le tai şi pe ele şi le răstorni împreună cu ceapa verde în tigaia cu puţin ulei. Le înmoi pe foc cam 5-7 minute după care le dai deoparte la răcit.
Rade caşul pe răzătoarea cu ochiuri mari. Într-un bol, sparge ouăle pe care le mixezi puţin şi adaugi smântâna, sărezi şi piperezi după gust.
Unge o tavă de copt cu puţin ulei şi tapetează cu griş. Răstoarnă un prim strat format din jumătate de penne, un strat din jumătate de caş ras, un strat de legumele răcite în bol şi răstorni peste ele jumătate din dressingul de ouă şi smântână.
Peste acestea adaugi un strat din restul de penne, caşul ras şi un ultim strat format din ceapa verde şi ardeiul gras lăsat în tigaie. Răstoarnă în final restul de dressing.
Încinge cuptorul la 170°C (mediu pe gaze) şi coace 50-55 minute.
Lasă puţin la răcit ca să poţi tăia bine feliile de musaca.
Este o adevărată încântare să vezi ce culori diafane se răsfiră în farfurie şi  să găseşti legumele îndrăgostite de pastele rotofeie şi rostogolite în rotocoalele de caş. Mireasma îmbietoare a caşului topit te cheamă la o gustare şi-ţi transmite gândul unei călătorii de vacanţă cu miros de cetină. Ce bine că este vacanţă şi te poţi gândi fără restricţii la dimineţi târzii şi plimbări nocturne pe cărări de munte!

Articol recomandat de gratziela-retete.blogspot.com