Mere In Aluat De Clatite
articol scris de Alice_albinutza blog alice-albinutza.blogspot.com
O reteta din Tara Bucatelor
by Alice Ciobanu
M-a prins iarasi pofta de clatite si de o placinta cu mere… miamm-miamm… dar am avut parte de o asa lene ca a trebuit sa gasesc o varianta prescurtata. Adica am gasit varianta scurta, o alternativa la clatite si placinta cu mere: Mere in aluat de clatite. Stiu ca parca li se spunea intr-un fel, dar nu-mi aduc aminte si nici pe net nu am gasit (semn ca habar n-am ce anume trebuie sa caut) dar stiu sigur ca li se zice intr-un fel Mno, aceste mere in aluat de clatite sunt tare bune. Marturisesc ca am mancat cam multe bucatele intr-o seara si nu prea mi-a fost bine apoi:) deci nu faceti ca mine. Consumati cu drag si cu moderatie.
Ingrediente pentru reteta de Mere in aluat de clatite
- 4-5 mere
- 100 gr faina
- o lingura ulei
- 150 ml lapte
- 1 ou
- esenta de vanilie
- scortisoara
- zahar pentru pudrat
Mod de preparare pentru reteta de Mere in aluat de clatite
Curata merele de coaja, scoate-le cotorul cu instrumentul special pentru scos cotorul si taie-le transversal in felii subtiri, de maxim 1cm grosime. Stropeste feliile de mar cu putina zeama de lamaie.
Intr-o cratita de 1 litru amesteca o lingura de ulei, galbenusul si faina si apoi amesteca bine pana se omogenizeaza si ai grija sa nu se formeze cocoloase. Bate albusul spuma si incorporeaza-l in compozitie. Omogenizeaza.
Infierbanta o tigaie si pune putin ulei. Da prin compozitie, prin aluatul gros, cate o felie de mar. Prajeste-le in tigaie, rand pe rand, pe fiecare parte. Scoate feliile de mar in aluat copt pe o hartie absorbanta si asteapta sa se raceasca usor.
Pudreaza-le cu zahar si scortisoara inainte de momentul servirii.
Pofta buna la asa un deliciu : Mere in aluat de clatite!
Acest articol Mere in aluat de clatite apartine site-ului Retete culinare din Tara bucatelor - de Alice Ciobanu.