Medalioane Gratinate
articol scris de liana10 blog pemasadinbucatarie.blogspot.com
Made by Liana
O reteta minunata de care am fost atrasa imediat ce am citit-o in revista Click pentru femei/Capitolul 10. Acum stiu ca suntem in Postul Pastelui, dar eu am facut-o acum o saptamana, din pacate, nu am avut timp sa o postez...
Pregatire: 50'
Fierbere: 10'
Coacere: 20'
Dificultate: medie
Ingrediente:
600g muschiulet de porc,
100g prosciutto sau bacon,
1 varf de cutit piper macinat,
1 varf de cutit de sare,
ulei,
1 lingurita patrunjel verde tocat,
2-3 ardei grasi verzi si galbeni,
1 ceapa mare,
300 ml lapte,
3 linguri faina,
100g branza telemea grasa,
1 catel de usturoi,
2 lingurite de coniac.
Mod de preparare:
1.Muschiuletul de porc se spala, se usuca cu prosoape absorbante si se taie felii groase de 5 cm. Se bat ambele laturi usor cu mana.
2. Fiecare medalion se inveleste in jur cu o felie de prosciutto sau bacon taiate foarte subtiri
si se leaga cu ata. Se condimenteaza cu sare si piper, dupa gust.
3. Se spala ardeii grasi si se curata de seminte-n-am avut decat unul rosu. Ceapa se curata si se taie julien impreuna cu ardeii.Am mai adaugat doua fire de appio( cozi de telina)taiate marunt. Legumele se asaza pe fundul unui vas termorezistent uns cu ulei. Ei, eu le-am tras putin in wok cu o lingura de sos de soia...
4. Medalioanele se prajesc pe toate partile in putin ulei incins,
dupa care se asaza peste legumele din vas. Se desfac sforile si se stropesc cu ulei.
5. Se toarna o lingura de ulei intr-o cratita, se adauga faina, amestecand continuu. Se adauga laptele, amestecand constant si se lasa sa fiarba 5 minute.
6. Se adauga coniacul-eu am pus whiskey-usturoiul pisat, patrunjelul tocat marunt si se mai lasa pe foc 5 minute. In final, se adauga branza rasa-eu am avut un cascaval gras- si se lasa sa se topeasca. Se toarna sosul peste carne
si se introduce la cuptor pentru 20 de minute.
Am asteptat sa se racoreasca un pic, am ornat cu o fir de patrunjel
apoi cu un pahar cu gura mare am decupat un medalion ;-)
Cat a fost de fraged si gustoooooos...mmmm!!!
Author:Liana10