Masa Pentru Un Supeu (i)
Sursa Masa pentru un supeu (I)
articol scris de casutalaurei blog casutalaurei.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Ati fi zis ca toate amanuntele date de doamna Comsa la masa de seara, masa de ciocolata, masa de dejun etc. ar fi suficiente. Ei bine, nu. Dansa mai simte nevoia sa dedice un capitol special si mesei de supeu, de parca celelalte ar fi fost pre putin bogate, prea putin spilcuite si, in general, n-ar fi fost de ajuns sa pregateasca o masa si pentru cel mai mofturos si simandicos musafir.
"Pentru un supeu, in genere pentru mese date la diferite ocaziuni, ca: nunta, zile onomastice, etc., se va desvolta pe cat se poate mai mult, bunul gust in aranjamentul mesei, uzand de cele mai alese tacamuri, de cele mai fine fete de mese, servete si alte accesorii, ornand masa cu diferite torte decorate, pomiere, cosulete cu flori sau vase de sticla pentr flori.
Se vor aseza pe masa diferite si alese mezeluri precum: icre proaspete, sardele de cutie, unt, branzeturi, sunca, limba garnisita, peste rasol, cega si pastravi, peste cu mayoneza, raci cu mayoneza, diferite pastete si aspicuri in forme rasturnate pe farfurie, cap de mistret, gelatina de curcan, becasine, diferite fripturi reci, aranjate si garnisite cu gust, caprioara, iepure, fasan, precum si diferite salate cu gust aranjate, diferite torte decorate. Toate acestea vor fi aduse pe masa, inainte de a fi luat loc mesenii, iar locurile celor invitati vor fi indicate prin carti de vizita scrise si asezate in figurile servetelor."