Marea Bucla Prin Tufis
articol scris de fatduck blog reteteistete.wordpress.com
Fragiacomo Luigi Emilio Francisc.
De acest nume se leagă multe premiere din viața mea. Prima bucățică de ciocolată Toblerone. Prima revistă deocheată foşnită pe sub bancă în pauza mare. Prima plimbare cu o “cursieră”.
Colegul meu de şcoală primară avea norocul unor rude “dincolo” şi era tot timpul la curent cu ultimele tendinţe în dulciuri, blugi, “Pume” şi Rahan-uri. Tot el s-a pricopsit la un moment dat cu o bicicletă cu 16 viteze, incredibil de uşoară şi arătoasă.
Mult m-am mai rugat de el să mă lase şi pe mine să mă dau o tură cu minunatul velociped. Am înghiţit fără să-i mototolesc moţul glumele cu “bă, grasule, tu o să-mi faci roţile opturi” sau “pocneşte camera cu tine”. Dar l-am convins.
Aşa că iată-ne în parcul unui liceu dintr-o liniştită urbe dunăreană, parc celebru pentru tufişurile extrem de ţepoase. Mă caţăr eu pe bicicleta italianului, dau două pedale şi mă pomenesc purtat ca vântul şi ca gândul pe aleile înguste şi şerpuite. Inevitabil, în faţa mea răsare unul dintre infamele tufişuri. Pun cu forţă şi cu toată încrederea frâna de picior. Spre marea mea surpriză, mă pomenesc pedalând în gol, în timp ce bicicleta, fără a da nici cel mai mic semn de încetinire, se înfinge în mărăciniş.
Păsămite nu ştiam, oltean mic, dolofan şi de la ţară, că singura modalitate de a frâna o “cursieră” cu şaişpe viteze era frâna de mână (mecanismul cu pinioane nepermiţând frâna de picior, cum avea bicicleta mea luată din Germania de la “bară” de un unchi vaporean şi milostiv).
Douăzeci de minute nu s-a oprit pseudo-macaronarul din râs, secundat copios de Bumbel şi Chiriţoiu, ceilalţi micuţi Armstrong de Severin. În schimb, eu două zile am tot scos ţepi lungi, tari şi foarte usturători din diverse componente anatomice personale. Şi alte două săptămâni am cărat la şcoală ciocolată chinezească luată de la sârbi, pentru a convinge infamul trio să nu-mi povestească păţania întregii clase.
