contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Mâncare Rece

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
HPIM8201a
Indraznesc sa pun pe blog o reteta care apartine soacrei mele; o face de ani de zile, mai ales la ceas de sarbatoare. De data aceasta mie imi apartin doar fotografiile; sunt facute anul trecut, la Craciun. Doresc sa dau curs invitatiei Dianei, de a gati un preparat, specific zonei; cum nu apuc sa gatesc ceva specific Craciunului pana pe 10 decembrie m-am gandit sa scriu aceasta reteta. A fost pregatita anul trecut, de Craciun, dupa cum spuneam si mai sus, de catre soacra mea. Mancarea aceasta se regaseste pe masa noastra de Craciun cam in fiecare an, ori cu carne de pui, ori cu limba, ori cu carne de iepure... Provocarea lansata de Diana o puteti citi aici.
Soacra-mea spune despre anumite retete de-ale ei ca sunt mancaruri care trebuie vazute cum se pregatesc, nu doar scrise pe hartie. Mancarea asta e una dintre ele. Va prezint ingredientele, exact asa cum mi le-a spus ea; noi am avut anul trecut un iepuras; pe langa carnea acestuia, ca deh, era cam tanar si cam mic, am mai folosit si niste piept de pui (vreo 2 bucati).
Am mai folosit 1,5 kg de ceapa, 250 g masline, cca 300 ml ulei, 250 ml vin alb, 4-5 linguri bulion, 1 lamaie, sare, piper boabe, foi de dafin.
Mai intai e povestea cu ceapa. Taiata julienne, se caleste molcom in ulei, fara sa o zorim, amestecand destul de des, pana capata o culoare frumoasa, aurie. Se adauga bulionul, pentru culoare (bulionul nu e obligatoriu, am niste cunostinte care prefera mancarea rece fara bulion). Se stinge cu putina apa si se lasa sa mai scada sosul. Sosul e cu cantec, nu trebuie grabit, ca sa nu se arda ceapa, sa se amarasca, etc...
Intre timp, carnea taiata bucati si mai apoi fiarta, se da putin la cuptor, cu niscai ulei, cat sa se rumeneasca un pic.
In sosul format se adauga carnea, maslinele, felii de lamaie (mai spre sfarsit), sare, boabe de piper, 1-2 foi de dafin, se stinge cu vin si se lasa sa fiarba, pana se amesteca toate gusturile si aromele.
HPIM8203a
Cam asta e... E tare, tare buna, mai ales datorita sosului de ceapa. Va ia cam mult timp pentru preparare, dar merita, zic eu.
HPIM8206a