contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Mamaliga Cu Branzeturi, Ciuperci Si Oua

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Ma intrebam ce sa mai gatesc pentru cina, sa nu fie ceva prea consistent, dar nici sa nu intram la capitolul salate, pentru ca al meu sot ar vrea sa manance ceva mai consistent. Am deschis frigiderul, am facut rapid inventarul si asa a rezultat o mancarica super buna. Cantitatile de mai jos sunt doar pentru a va face o idee, dar va las pe voi sa va jucati cu ingredientele, in functie de gusturi.

INGREDIENTE:

Pentru mamaliga cu branzeturi:
800 ml apa
270 g malai
120 g cascaval ras
120 g telemea rasa
30 g parmezan ras fin
putina sare

Pentru topping:
1 ceapa mare
650 g ciuperci
1/2 lingurita cimbru uscat
1 crenguta rozmarin
2 catei usturoi zdrobiti
sare
piper
2-3 lingurite parmezan ras foare fin

PREPARARE:

Pentru inceput pregatim ciupercile. Calim ceapa pana devine sticloasa. Spalam bine ciupercile, sub jet de apa, le feliem apoi le calim impreuna cu ceapa.

Cand sunt pe jumatate calite, asezonam cu sare si piper, adaugam crenguta de rozmarin si cimbrul, apoi lasam sa caleasca cu verdeturile, amestecand cat de des putem.

Cand sunt calite, adaugam usturoiul zdrobit si mai perpelim putin pe foc, amestecand continuu, doar pana prind ciupercile aroma usturoiului, fara a-l lasa sa se prajeasca, pentru ca acesta devine amar. Luam de pe foc, dar pastram la loc cald ciupercile.

Punem la pregatit mamaliga: punem apa la fiert cu sare, daca se poate intr-un ceaun (tuci). Cand apa da in clocot punem malaiul in ploaie si incepem sa amestecam cu un tel la inceput. In primele 5 minute amestecam fara intrerupere, astfel incat sa nu obtinem cocoloase. Cand mamaliga incepe sa sa fie mai consistenta, inlocuim telul cu o lingura de lemn. Din acest moment mai fierbem mamaliga in jur de 10 minute, amestecand cat de des putem, pentru a nu se lipi. Cand aceasta este inca moale, dar mai are foarte putin pana o luam de pe foc, adaugam branzeturile si amestecam.

In acest moment ne trebuie o clona , care sa pregateasca ouale ochiuri, astfel incat atunci cand asamblam mancarea totul sa fie cald.
Luam mamaliga de pe foc, o punem in fiecare farfurie dupa masurile fiecaruia, acoperim cu ciuperci pe care le vom pudra cu parmezan ras si terminam cu un ou ochi.

Servim imediat, cat este inca cald-foarte cald, pentru a simti mai bine gustul branzeturilor din mamaliga.

Pofta buna!

Share on FacebookShare on Facebook