Loboda Cu Lapte Ca La Alex La Tara
articol scris de Le Blog Piquant blog leblogpiquant.blogspot.com
Pana sa-l cunosc pe Alex, nu mai auzisem de treaba asta, dar, la Alex la tara (intr-un satuc in varful unui deal din Prahova), loboda cu lapte e la mare cautare (la fel ca si stevia/spanacul/dovleacul cu lapte).
Despre ce-i vorba? un fel de ciorba in care rolurile principale sunt jucate de loboda (sau stevie/spanac/dovleac) si de lapte prins, iar in roluri secundare mai apar o ceapa, niste marar, si, uneori, un pic de lapte dulce.
Bunica lui Alex mi-a explicat pe indelete tehnica: speli loboda si o oparesti in apa fiarta. O scurgi bine si o toci marunt. Intr-o oala, incingi 2 linguri de ulei si calesti nitel o ceapa tocata; apoi adaugi si loboda si peste, torni 2L de lapte prins + o cana de lapte dulce si o legatura mica de marar, maruntita. Lasi totul sa dea in clocot si opresti focul.
Inca nu mi-a iesit ca la carte, dar ma perfectionez la fiecare incercare. Are un gust acrisor si proaspat si racoritor si e aproape imposibil sa nu mai ceri inca o portie :D
Voi ati mai auzit de chestia asta?
Also, e tare frumos la tara - aici a venit cu intarziere primavara, dar recupereaza rapid terenul :D
Data viitoare cand mai ajungem aici, va povestesc despre minunatele clatite cu flori de salcam cu care ne rasfata bunica :D