Lebar De Casa - Leberwurst
articol scris de misflorentina blog Ce si cum mai gatim
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
.................
Cum spuneam, mi-am facut de lucru si am indesat si ceva lebar de casa (germ. Leberwurst), un alt preparat traditional nelipsit de pe masa de Craciun.Asa cum spune chiar numele preparatului, este vorba despre un cirnat din ficat asezonat cu multe mirodenii, pregatit dupa diverse retete si foarte popular in multe tari din Europa.
In Romania este pregatit mai ales in Transilvania insa se regasesc multe variante si in celelalte regiuni.
Eu am preluat de la mama mea o reteta simpla dupa care prepar un lebar gustos, aromat, cu o umplutura cremoasa presarata din loc in loc cu bucati de slanina de la suinul crescut in batatura.
Mi-au fost de folosinta urmatoarele ingrediente:
- 1,5 kg ficat de porc
- 0,750 kg poala de la burta
- 0,200 kg slanina fara sorici
- o lingurita piper boabe
- o lingurita de piper macinat
- o lingurita enibahar
- o lingurita coriandru
- o lingura rasa de sare gema
- o bucata de intestin de aproximativ un metru
Se spala ficatul in apa rece procedind la fel si cu carnea.
Se pun intr-un vas si se acopera cu apa dupa care se pun la fiert.
Se spumuieste de cite ori este nevoie pina ce apa ramine curata.
Se adauga mirodeniile: piperul boabe, enibaharul, coriandrul si frunzele de dafin.
Cind ficatul se albeste inseamna ca s-a fiert suficient si se indeparteaza vasul de pe foc.
Se scot bucatile de ficat si de carne pe un platou si se lasa sa se racoreasca.
Se taie apoi in bucati mai mici si se trec de trei ori prin masina de tocat.
Slanina se taie in cubulete de maxim 1 cm pe care le adaugam peste tocatura.
Se adauga jumatate din cantitatea de sare pregatita, piperul macinat apoi se toarna cu polonicul din zeama in care au fiert.
Se omogenizeaza compozitia si se mai adauga un polonic de zeama pe care o incorporam in amestec framintind usor. Se obtine o umplutura cremoasa si aromata cu care umplem intestinul curatat si spalat din timp in multe ape.
Se leaga capetele intestinului si se formeaza doua, trei bucati de cirnat stringind la distante egale compozitia si rasucind intestinul.
Se pune lebarul astfel pregatit in vasul in care au fiert bucatie de ficat si carnea si se fierbe pentru aproximativ 30 de minute la foc mic, fara sa dea in clocote.
Se lasa sa se raceasca in zeama in care a fiert urmind sa il scoatem abia a doua zi.
Se pastreaza la rece si se consuma cu mustar, ocupind un loc de cinste pe masa de Craciun.