contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Lasagna Alla Calabrese

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga




Reteta o am de la cumnata mea din Calabria, adica ea asa face lasagna.
Ingrediente pentru o tava destul de marisoara:

* doua pachete de lasagna
* un kg carne macinata (vita + porc)
* doi catei usturoi
* o ceapa mijlocie
* jumatate pahar vin alb
* o legatura marisoara de patrunjel
* cca 1,2 litri suc de rosii
* 3 oua fierte tari
* parmezan (cit mai mult)
* doua mozzarelle
* prosciuto cotto (sunca presata)
* 3 linguri ulei de masline
* sare (dupa gust)

Intii facem ragu pentru lasagna. Curatim, spalam si taiem ceapa maruntel, usturoiul il curatim si taiem si le punem intr-un vas destul de incapator impreuna cu uleiul. Cind ceapa s-a aurit, adaugam carnea macinata/tocata si invirtim bine pina aceasta se prajeste un picut, dupa care adaugam vinul.






Cind vinul scade, adaugam sucul de rosii, patrunjelul spalat si taiat marunt si potrivim de sare.







Lasam la foc moderat, pina vom obtine un sos nu prea gros, pentru ca nu vom folosi besciamella.






Cu aceasta reteta am inaugurat tava detasabila, cumparata pentru a face torturi. 
Lasagna am cumparat-o, dar se poate face in casa, eu cu graba, nu am avut timp, asa ca am folosit-o pe cea din comert. Punem doi litri de apa intr-o oala pe aragaz, iar cind aceasta incepe sa clocoteasca, punem cite o foaie de lasagna si o lasam vreo 30 de secunde, facem asa pe rind cu fiecare foaie, deci scoatem foaie si o punem in tava... si tot asa...
In tava am pus intii un strat de ragu, mai mult suc de rosii decit carne macinata



apoi un strat de lasagna, vedeti ca marginile le-am ridicat un pic, tava fiind detasabila as fi putut pierde sosul dintre foi, apoi un strat de ragu






apoi un ou jumatate taiat cuburele mici sau sfarimat cu aparatul de pisat usturoi, mozzarella taiata cuburele,






sunca presata, tocata sau data tot prin aparatul pentru usturoi, apoi mult parmezan ras






si incepem din nou cu: un strat de foi lasagna, ragu, oua, mozzarella, sunca, parmezan... terminind cu foi, ragu, mozzarella si mult parmezan. Dam tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade, pentru cca 25 de minute. Lasam foarte putin sa se raceasca, taiem si servim. 
Pofta buna !

 





Articol recomandat de danielaincucina.blogspot.com