La Gratare
articol scris de A to Z - food and tr blog a-bis-z.blogspot.com
Duminică am profitat de vremea superbă şi am făcut grătare pe terasă, în aer liber (şi nu prea curat, ce-i drept). De-abia am aşteptat ziua asta. Vântul adia puţin, dar a fost perfect pentru a păstra cărbunii încinşi. Am invitat nişte prieteni, căci cu cât sunt mai mulţi la masă, cu atât sunt grătarele mai gustoase. Am stabilit dinainte ce să aducă fiecare, de regulă musafirii îşi aduc fiecare cărnuri, cârnăciori sau ce vor ei să pună pe grătar şi o parte din băuturi, iar restul sunt oferite de gazdă - salată, pâîne, legume/cartofi, sosuri.
Pentru noi am cumpărat carne de porc şi de vită, marinată şi nemarinată. Am pregătit nişte unt cu verdeţuri şi usturoi pentru carnea nemarinată (vezi reţeta mai jos). În rest am avut tot felul de sosuri pentru carne: barbecue, sos iute african, sos cu usturoi, sos din roşii uscate şi încă câteva. Mie nu-mi prea plac sosurile astea, prefer să pun o bucățică de unt cu verdeţuri şi usturoi peste bucata de carne pură prăjită.
Prietenii noştri şi-au adus şi copiii şi m-am gândit că n-o să le placă legumele prea mult. Aşa că am făcut cartofi – ca excepţie, deoarece noi mâncăm carnea doar cu legume şi/sau salată. Cartofii i-am făcut la cuptor, cu ulei de măsline, verdeţuri şi condimente, stil Hasselback. Au avut foarte mare succes, nu doar la copii.
Am mai făcut două salate, una din roşii, castraveţi, telemea şi măsline, iar cealaltă din salată verde cu ciuperci şi ardei roşu.
Setea ne-am domolit-o cu apă – că-i mai bună decât toate, sucuri pentru copii, bere pentru bărbaţi şi ca “cireaşă pe tort” am avut o şampanie pe care am câştigat-o în urma unui pariu.
Unt cu verdețuri și usturoi – ideal pentru grătare
250 gr. unt
verdețuri proaspete tocate foarte mărunt
1/2 căței de usturoi foarte bine pisat
sare
- Se toacă verdețurile foarte mărunt – se folosesc doar frunzulițele, nu și codițele. Eu am folosit pătrunjel, mărar, cimbru, rozmarin, busuioc, oregano, maioran. Rozmarinul l-am tocat separat, deoarece ţepii sunt destul de groşi şi tari în comparaţie cu restul verdeţurilor. Usturoiul l-am tocat mărunt, am pus sare pe el, iar apoi l-am presat bine cu partea laterală a cuţitului, până când a devenit ca o pastă.
- Se bate untul cu un mixer până devine spumos. Se adaugă apoi treptat verdeţurile, usturoiul, se amestecă bine, iar apoi se condimentează cu sare. Se pot adăuga şi câţiva stropi de zeamă de lămâie.
- Se pune apoi amestecul pe o folie de plastic şi se rulează, iar apoi se dă la frigider să se întărească. Înainte de servire se taie feliuţe din rola de unt şi se aşează pe o farfurioară rece.
- Eu am porţionat untul sub formă de praline cu o pungă de ornat, am pus “pralinele” pe o farfurie şi apoi le-am pus în frigider.
Tipps:
Untul astfel preparat se poate folosi şi la condimentarea anumitor sosuri sau mâncări.
Se pot folosi şi verdeţuri uscate, însă ele nu au aceeaşi aromă ca cele proaspete. Există în supermarketuri în vitrinele frigorifice pacheţele cu tot felul de verdeţuri proaspete congelate.
Pentru a nu se topi untul înainte ca grătarele să fie gata, acesta se poate aşeza într-un castronel umplut cu cuburi de gheaţă.