La Bulgar
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Ca disclaimer, nu am nimica, ba din contram am mari afinitati cu plozii. Cele ce vor urma o sa fie luate ca un afront personal la adresa parintilor. Si, poate, o lauda la adresa celor care nu dau permis de port arma oricui.
Adica mie.
Duminica, coada la bulgar, ma pregatisem sufleteste, am luat medicamente anti durere de coloana, am luat rabdarea in portofel, vreau musai sa iau si sa gatesc ceva pentru cineva care sa fie de calitate. Si doar de la bulgar bag mana in foc ca este.
Ma asez cuminte la coada, am estimat ca imi va lua o perioada scurta, maxim o ora, am ochit si oase de oaie pentru Casi, bun. Toate calculele s-au dat peste cap. Au inceput sa apara parintii. Reiterez, iubesc copiii, dar pe unii parinti i-as bate in gura, in mod repetat, daca se poate, cu picamãrul.
Scot plozii din carucior, unde stateau bine merci (da, mai multi si pe rand), ii si zmucesc nitel, ca sa urle artistic. Ca sa li se spuna: doamna cu plodul, poftiti in fata.
Doamna care se hihaia cu burdihanosul car ii comanda seria de mici si ceafa la gratar, normal, trece in fata. Urmeaza alta “doamna” si alta “doamna” cu aceeasi tehnica la nivel inalt (ma jur ca data viitoare imprumut un copil de la casa de copii din colt).
Am exces de serotonina, stiu, dar ma abtin cat pot. Numai ca au mai urmat. Un handicapat (nu stiu daca e politic corect sa le zici asa), isi consulta mereu ceasul tip rolex made in China, agitat, balbait. Domnu’ cu dizabilitati, daca ati intarziat la sesiunea de reglat hipotalamusul, luati-o inainte. SI o ia, fara cea mai mica umbra de multumesc.
Deja fierbeam.
In fata mea doi cefalai, nationalitatea inlocuitoare, se baga si ei, daca e la liber, de ce nu. Hai fah ca ne asteapta si pe noi puradelul in masina. Eu cu piciorul stang amortit, cu umorul negru in batista, dar draga domnilor, precis e ceva crucial, va rog frumos, poftiti. Fireste ca nu au asteptat de doua ori si umorul nu l-au gustat, ca nu e Picasso pe peretele palatului si au luat acei “douaj de mici fah, ce, mie imi ajung zece”?
Reiterez, mult, mult, dar mult noroc au multi ca inca nu am permis de port arma. Sau arma. Asa se nasc ucigasii in serie, mass murdererii si altii, ca in filmul ala cu Michael Douglas.
Schiopatand, m-am tarat pana acasa uitandu-ma cu ura la toate mamicile de plozi. Nu la plozi, ei nu au nicio vina, o sa aiba, cu asa o educatie lipsita de bun simt din fasa.
Si amu stau sa ma intreb si io, daca va creste plodul, ce faceti? Stati la coada ca omul de rand? Ha! Vedea-v-as.
Pentru conformitate si poza cu diagnosticul, ca sa vedeti ca nu ma enervez degeaba. Se doneaza si se face loc pentru copii, catei, pisici, vrabii, ciori grive, nimeni nu ajuta un om matur cu probleme, mare minune daca nu imi zice vreunul: mars la munca.
In alta dezordine de idei, as emigra in pustiu daca as avea ce manca pe acolo, sa nu mai aud de mârlandia. Si da, copiii de azi, emigrantii de maine, conform educatiei mârlandeze, o sa fie fix la fel ca pisi si pitzi, ca mancatorii de mici si precum scuipatorii de seminte. Asta daca isi ridica ochii din mobilul in care lumea pare sa aiba sens bun.
rororo
