Istoria Drojdiei Mele Sălbatice
articol scris de kikomica blog sufletpentruhrana.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Am citit undeva o glumă făcută de un maestru brutar, care spunea că mulțipsihoterapeuți din ziua de azi se umplu de bani tratând problemele legatede cultivarea, creșterea, păstrarea sau folosirea drojdiei sălbatice.Posibil să fie doar o glumă nevinovată sau purul adevăr. Studiindu-mă pe mine înultimele trei luni, tind să cred a doua variantă.
Fascinată de pâinile pe care le coace Codruța, amprofitat de generozitatea ei când a anunțat că împarte doritorilor una dintre maialele ei și am cerut și eu. Era 7 noiembrie 2011 și am gânditeu că schema e ușoară: Codruța va fi trimis maiaua la mama, Brăduț, aflat pevremea aceea În Jurul Lumii, va fi ajuns la un moment dat și el lamama și ar fi preluat-o înainte de a se întoarce acasă. Cincisprezece grame demaia uscată, însoțite de instrucțiuni clare de folosire scrise și semnatede Codruța, au călătorit de la Timișoara la Târgoviște, de la Târgoviște la București, de la București la Chiang Mai, via Paris și Bangkok.
Gestul a fost impulsiv. Odată cu recepția pachetului amavut și prima dezamăgire: de unde iau eu făină albă tip 650? Îmiera absolut necesară, credeam atunci, pentru a rehidrata maiaua și pentru a o hrăni.În panica momentului am bombardat-o pe Codruța cu mailuripentru a mă asigura că altă soluție nu există, am cumpărat tot felul de tipuri de făină pecare le-am găsit prin magazine și mi-am pus prietena thailandeză să-mi traducă celecâteva cuvinte inscripționate pe pachete. Nimic nu aducea a făină 650 și pe mine măardeau mâinile să pun la treabă darul Codruței.
Noroc că Thailandae o destinație din ce în ce mai frecventată de români. Pe 2 ianuarieurmau să vină în vizită trei prietene. Le-am scris cu lacrimi în ochi și una dintre elemi le-a zărit printre rânduri. Nu m-am mulțumit, mai ales cănu mi-era foarte clar odată ce rehidratez maiaua, cum o să merg mai departe cuhrănirea permanentă. Încă un grup de amici avea treabă în zonă începând cu 6ianuarie, am profitat și de amabilitatea lor. Iată-mă, așadar la două luni jumătate după primul mail trimis Codruței că-mi vedeamvisul cu ochii și toate ingredientele necesare procesului îmi erau laîndemână!
Cântar, maiauscată, făină și apă. Erau toate cu mine, eu eram cu ele. Am urmatinstrucțiunile pas cu pas, entuziasmată, curioasă și nerăbdătoare. Urmasă dau naștere unui organism viu! Și după primele 14de ore de când am dat startul, am avut a doua (maaare) dezamăgire: maiaua nudădea niciun semn de viață. Panică, nervi, teamă (că nu-s făcută să dau naștere unui organismviu) și alte mailuri disperate către Codruța. Care mi-a datnoi instrucțiuni, pe care le-am urmărit și iar mi-a crescutadrenalina și entuziasmul, numai pentru a scădea la loc mult mai josdecât nivelul de la care porniseră. Maiaua trimisă de ea era suficientă pentrutrei încercări. În câteva zile epuizasem 2/3 din rezervă. Restul stă și acum cuminte îndulap, în punguța originală.
Citisem deja zecide pagini despre subiectul ”cum să crești drojdie sălbatică” și în capul meuasta s-a transformat într-un dram de autoritate. Dacă toată lumea poate și zice că nu-igreu, eu cu ce-s mai prejos? Odată cu cea de-a doua încercare de a rehidratamaiaua Codruței, am combinat elementele esențiale pentru a faceo maia de la 0. Adică făină și apă. Și ca de multe alte ori în viață, ce-am făcut decapul meu, cu autoritate și determinare, a funcționat și a avut succes.Îngrijită după metoda (tot a) Codruței, maiaua mea a crescut sănătoasă și voioasă până înziua de astăzi, chiar a și ajutat la coacerea a două pâini și a câtorva zecide clătite. Ba, mai mult, făina 650 s-a terminat și am îndrăznit să o hrănesc cu făină obișnuită, despre care nu știu nimic - tip, conținut de gluten, dacă e albită sau nu. Micuța maia mănâncă ca apucata și crește văzând cu ochii.
Aceasta este pescurt istoria drojdiei mele sălbatice (maia/sourdough). Pe foarte scurt, pentrucă nu am cum să-ți exprim în cuvinte timpul investit în investigații, cântăriri,priviri aruncate direct sau pe furiș către borcanul cu apă și făină, emoțiile pozitive și negative. Potsă-l citez pe Brăduț, care în toată vremea asta a asistat răbdător lazbaterile mele oarecum, dintr-un punct de vedere, inutile: ”aș vrea să fiu maia,să mă îngrijești și pe mine în felul ăsta”.
Concluziile mele, sofar?
- Pâinea făcută cudrojdie sălbatică are un gust cu totul diferit de orice am testat până acum. E adevărat,nu am fost niciodată în Franța și nici la San Francisco unde, experții spun, ar existacel mai bun sourdough din lume. Dar am mâncat tot felul de pâini la viața mea, mai bunesau mai rele. Asta este altfel, e reală, e adevărată, e muncită, e proaspătă și crocantă, dulce și acrișoară. Este de nute mai saturi de ea.
- Să crești drojdiesălbatică acasă este ușor dar numai după ce ai încercat să faci asta măcar o dată. La primulcontact cu informațiile te bulversezi, nu mai ții minte nimicdupă ce ai citit (chiar și numai) două articole pe tema, faci schițe și notițe și tot nu scapi deteama că ceva e greșit și nu o să-ți iasă. O să iasă, amestecă cu încredere cele douăingrediente, fii atent și răbdător.
- Maiaua este doarînceputul. Nu te băga în asta decât dacă te trage ața rău – vei investibani (câțiva) și timp (mult) într-un proces care ar trebui să durezeani, nu săptămâni. Timpul este cel mai important ingredient în procesul defabricație al unei pâini, dacă suspectezi că nu îl poți ”sacrifica” a lalong, învață să faci pâine cu drojdie din comerț - care, bineînțeles, făcută încasă, va fi mereu mai bună și mai sănătoasă decât varianta cumpărată de la magazin.
Ce urmează?
Din câte îmi dauseama povestea asta e ca un bulgăre de zăpadă, crește, crește și iar crește. Nu mă pot opri; orice pagină de documentare are atașate linkuri către alte pagini, către tutoriale video și foto. Aș vrea să le parcurg mai repede pe toate, să coc o pâinepe zi și fiecare să-miiasă mai bună și mai frumoasă caanterioara. E nevoie de timp, însă, pentru toate. Și toate au un timpal lor.
