Istanbul, O Poveste Delicioasa
articol scris de Delicioasa blog delicioasa.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Am stat 2 nopti in Istanbul si am senzatia ca am petrecut o saptamana… Un oras de poveste, mustind de traditie…Un oras fabulos, ce dezvaluie la tot pasul urme ale istoriei sale zbuciumate… Un oras cool, cu splendide magazine de firma si restaurante trendy… Mi-era atat de dor de Bosfor, Golden Horn, minaretele care brazdeaza cerul, albastrul ceramicii traditionale, strazile aglomerate, delicatesele turcesti… Fara sa-mi dau seama, am facut sute de fotografii. Un foto reportaj pentru un blog ar trebui sa fie restrans ca dimensiune pentru a nu fi obositor, dar cum sa restrangi acest oras la cateva fotografii?
N-ai fi zis ca e o dimineata de noiembrie… Senin, soare, flori… Inceput promitator: taximetristul trece pe langa hotel, intr-o goana nebuna. Il atentionam si da in marsarier, tot cu viteza, pe un bulevard ultra aglomerat. Era sa fac infarct… Uitasem ca aici taxiurile conduc “turkish style”. Avea sa fie prima din nenumaratele peripetii cu taximetristi… In sfarsit, am ajuns intr-un loc de vis, un hotel minunat, chiar pe malul Bosforului. Servicii perfecte, piscina, SPA, camera cu vedere la Bosfor…”La vie en rose”
Dupa ce ne-am rasfatat cateva minute pe terasa hotelului, privind Bosforul si savurand o cafea turceasca, ne-am urcat in taxi – directia restaurant Park Fora. Situat tot pe malul apei, aproape de podul care uneste cele 2 continente, restaurantul a fost o incantare. Serviciul foarte bun, peste proaspat, atmosfera relaxanta. Cum aveam sa ne obisnuim, taximetristul merge mai departe, il atentionam, intoarce… Revelatia a fost desertul. Am comandat fructe confiate (gutuie si dovleac) si smochine umplute cu nuci si miere. Ma gandeam ca vor fi extrem de dulci si nu voi putea lua mai mult de o picatura, insa au fost perfecte. Usor dulci, insiropate, servite cu un delicios caimac… Cineva sa ma opreasca
Dupa restaurant, am luat un taxi in directia Sultan Ahmet, chititi sa vizitam Hagia Sofia si Blue Mosque, apoi plimbari lungi prin zona… Cand eram mai linistiti in taxi, contempland Dolma Bace, cerul albastru, minaretele, aglomeratia, ne trezim ca ne vorbeste taximetristul, in turca, bineinteles: “Trafic problem! Tramvai! Sultan Ahmet!” Incercand sa intelegem ce tot vrea, il intrebam, in engleza care-i problema… “Trafic problem! Tramvai! Sultan Ahmet!” Initial am crezut ca o fi vreun accident de masina/tramvai si nu se mai circula prin zona. Continua minunata noastra conversatie, el in turca, noi in engleza, el in turca, noi in romana, el in turca, noi in franceza… “Trafic problem! Tramvai! Sultan Ahmet!” Ok! Deja incep sa ma enervez! Cand ziceam ca s-a calmat, trage pe dreapta si ne face semn sa coboram, aratandu-ne statia de tramvai. Noi nu si nu. Du-ne unde trebuie. “Trafic problem! Tramvai!” Eu nu ma dadeam scoasa din taxi, in toropeala care ma cuprinsese dupa masa, dar sotul meu a fost de acord cu turcul din poveste si am coborat… In statia de tramvai, nici un casier. Totul automat, pui banii, scoti banutul de plastic, introduci in aparat si intri pe peron. Asta daca sti sa “vorbesti” cu aparatul automat… In incercarile noastre disperate de a vorbi turco engleza cu masina automata, apasand pe un touch screen care nu se lasa usor atins si impinsi de alti nerabdatori din spate, la fel de necunoscatori intr-ale biletelor de tramvai, suntem in cele din urma salvati de un supraveghetor. Salvarea a venit tocmai in momentul in care eu, cu o fobie destul de pronuntata pentru mijloacele de transport in comun, mirosurile si atingerile de rigoare, ma hotarasem sa merg pe jos inapoi la hotel… Dar, enorma surpriza. Tramvaiul a fost super civilizat, nici vorba de impins sau imbranceli. Oamenii ne-au ajutat sa “nimerim” statia, am ajuns in 5 minute cand cu taxi-ul ajungeam, probabil, intr-o ora Am mers cu tramvaiul!!! Yeah:)
Moscheea Albastra si Hagia Sofia. Una langa alta. Ti se taie respiratia. Impunatoare, incarcate de istorie, magice. In parcul dintre ele, printre palmieri, sunt tot felul de comerciati de suveniruri, vanzatori de castane coapte, porumb fiert, suc de rodie fresh. Ador sucul de rodie. De ce sunt rodiile lor atat de suculente si frumoase?
Ne indreptam intai spre intrarea in Moscheea Albastra. Pe drum ma gandeam, usor ingrijorata, cum imi voi lasa pantofii la intrarea in moschee… Cum ar fi daca nu ii voi mai gasi… Poate trebuia sa-mi iau la mine ceva de schimb, just in case… Incercam sa nu ma “vizualizez” desculta prin Istanbul, in ideea ca daca te gandesti prea intens la un lucru, se si intampla… N-a fost cazul. Din nou o surpriza foarte placuta. La intrarea turistilor primesti o punga nou nouta in care-ti pui incaltamintea si o iei cu tine. Esti rugat insa sa nu te incalti in moschee si sa nu lasi punga jos. Mai civilizat nu se poate. Moscheea Albastra este superba. A fost construita in timpul Sultanului Ahmet 1. Controversata initial din cauza celor 6 minarete, aidoma Moscheei din Mecca (in acea perioada), in cele din urma Moscheea albastra a fost acceptata datorita solutiei gasite de Sultan: a construit un al saptelea minaret pentru Mecca. Problem solved!
Pornim spre Hagia Sofia, una dintre cele mai frumoase constructii cu influente bizantine. Infiintata de Imparatul Constantin, distrusa si refacuta de cateva ori, transformata in moschee, apoi in muzeu, Hagia Sofia are o istorie tumultuoasa.
Fugim pana la intrarea turistilor. Inchisa! Offfff! De ce nu ne-am grabit! Admiram noi exteriorul, dar fetele noastre triste “atrag” micii “intreprinzatori” turci, care ne spun ca s-a inchis muzeul, dar inca il putem vizita, daca dam cativa banuti paznicului. Eu nu l-am bagat in seama pe individ, insa sotul meu nu se lasa cu una cu doua, asa ca pune intrebarea magica, “how much?” “Putin, cativa banuti… 200 euro!” Bun! Lasa ca vedem Hagia maine, cand venim la Topkapi
Si uite asa, am luat-o pe jos inspre Grand Bazaar, nu pentru cumparaturi, ci pentru a vedea cum s-au mai schimbat lucrurile… Am coborat pe stradute inguste pana in Eminonu, Galata Bridge. Mi-a placut mult… Fiind aproape ora inchiderii, nu am fost agresati de vanzatori insistenti si ne-am putut plimba in liniste printre comerciantii de aur, covoare, ceramica, narghilele, dulciuri, ceaiuri si mirodenii.
Cum nu aparea vreun taxi, am atacat din nou tramvaiul si am ajuns cu bine. Aveam doar experienta Dupa atata plimbare, aveam nevoie de relaxare: un hamam, piscina, SPA… Exact ce trebuia. Refacuti, ne indreptam spre restaurantul de “seara”, un japonez faimos din Londra, cu un branch in Istanbul: Zuma. Desi putin dezamagiti la inceput de selectia mult restransa fata de meniul din Londra, in cele din urma am petrecut o seara minunata, savurand hamachi sashimi, spider rolls, edamame, soft shell crab, tuna & salmon tartar with caviar, miso soup, etc. De baut, Saketini: vodka si sake, cu felii de castravete on the side. Muzica super, serviciu bunicel, tot langa apa, cum are nevoie un rac ca mine A doua zi, dimineata, mic dejun. Ce incantare!!! La ora 10 dimineata, pe o terasa insorita de parca era iunie, am savurat un mic dejun de milioane. Pentru mine mic dejun perfect = peste afumat, branzeturi, capere, salata… Un touch de Istanbul: fructe uscate, nuci, migdale, miere… Caimac (cred ca obsesia mea pentru mascarpone se transforma in obsesie pentru caimac ). Compot de smochine. Fagure de miere, asezat intr-o rama, ca un tablou, din care iti tai bucati. Nebunie!!!
Cu bateriile incarcate, pornim spre Topkapi, usor stresati de “dead line”-ul mesei de pranz (aveam 3 ore la dispozitie, dar foame, pauza)… Inainte sa coboram din taxi, prietenul nostru ne avertizeaza: “Nu vorbiti cu nimeni! Data trecuta am stat 1 ora intr-un magazin de covoare cu un ghid de la Topkapi care incerca sa ma convinga sa cumpar de la var’su”. Inarmati cu nu-uri, coboram din taxi si suntem “atacati” de ghizi. Cand vad ca engleza nu tine, o iau pe rusa, apoi pe romaneste… In cele din urma, ne lasa in pace…
Am fost de multe ori la Topkapi, dar imi place sa revin. Ador vederea Bosforului de pe terasele palatului, ceramica minunata, bijuteriile… Cand te gandesti cate secole de istorie sunt in palatul sultanului… Liniste in gradini, pasarile canta, cer senin, oare, relaxare: o zi perfecta!
V-am spus ca in Istanbul calatorie cu taxi-ul fara probleme nu prea exista… Ajungem, credem noi, la destinatie. Taximetristul ne spune ca restaurantul e putin mai jos, dar fiind sens unic, pentru a nu mai ocoli, mai bine sa mergem pe jos 2 pasi… Ii dam o bancnota de 50 lire turcesti, dar intr-o fractiune de secunda, el scoate o bancnota de 5 lire… “Mi-ai dat numai 5″, spune soferul obraznic. Urmeaza o “discutie prieteneasca” de vreo 10 minute intr-o romano-englezo-turca, apoi taximetristul renunta, chiar ne da restul… Avea el pregatita razbunarea Restaurantul nu era la 2 pasi cum a spus, ci la vreun km de mers pe jos, ce-i drept printr-un nice & elegant neighbourhood, Nisantasi, cu magazine de firma, cafenele cochete, restaurante. Cand in sfarsit reusim sa ajungem la restaurant, rasuflam usurati. A meritat aventura, pentru ca la restaurantul Kosebasi Nisantasi am mancat cel mai bun kebab ever: specialitatea casei, cu miel & spices si kebap cu crema de iaurt & vinete. Nebunie! Nu mai vorbesc de cotletelele de miel, absolut senzationale. De baut: ayran. Mergea si vin rosu, dar atata bucurie am simtit savurand ayranul… Just the way I like it!
Deserturi de vis. Cel mai bun cataif, insiropat, usor dulce, departe de dulcetoseniile pe care le mananci in oras, de ti se face gura punga de la atata zahar/miere. Ceai de menta… La drum… Din nou la hotel. Siesta: Spa, piscina, relaxare… Greu la Istanbul
Seara iar un restaurant de peste (Poseidon), creveti, peste crud marinat, castraveti murati (din care am mancat 2 farfurii singura, nu ma puteam opri), peste, peste, peste… Vin alb… Party time in Clubul Reina… Loooong night…
Dimineata, bagajele, biletele, lunch. Pofticiosi ca noi nu puteau pleca spre aeroport fara un lunch special. Un restaurant pe o insula man-made, intre Asia si Europa. Blestemul taximetristilor “loveste” din nou… Prietenii nostri care plecasera cu 5 minute inaintea noastra nu ajunsesera la locul de intalnire. Telefoane, unde sunteti, cand ajungeti, dar voi unde sunteti, pai noi am ajuns, unde ne duce asta, mah…. Omul trecuse de mult de destinatie… Poate dorea sa le ofere un tur de oras Ajung si ei in cele din urma. Ne urcam pe vaporas si plutim spre insula.
Placut. Masa pe terasa. “Aveti calcan?” “Nuuuu, nu e sezonul”, spun ospatarii fericiti, apoi ne invita sa vedem pestele proaspat si sa ne alegem ce mancam. Ce vad in gheata? Un ditamai calcanul… “Pai asta nu-i calcan?” “AAAA, daaaaa. Avem calcan”, raspund la fel de fericiti…?!
Am luat cateva mezze si am asteptat calcanul. Prajit. Delicios. Apoi o gutuie confiata cu piure de mere, nuci si caimac. Nebunie.
Din nou in taxi, la hotel, pe terasa… 30 minute de relaxare, pe malul Bosforului, savurand cafeaua turceasca. Sa nu plec fara a gusta o baklava. Comand. Aratau demential. Gust si simt ca ma topesc. Dulceata pe care o tot asteptam in deserturi de cand am ajuns in Istanbul, e toata in acea baklava. Sfasietor gust.. Cine m-a pus? Vreau gutuia mea, smochinele cu nuci si miere … Eh, trece cu o cafea turceasca (fara zahar)… Trebuia sa incerc
Cred ca vom reveni curand… Povestea nu s-a terminat… Nu de alta, dar pe langa multe locuri pe care n-am apucat sa le vizitam in numai 2 zile, mi-a ramas gandul la placinta turceasca negustata… Poate si ceva shopping next time To be continued P.S. Am pus gutui si dovleac la confiat. De unde cumpar caimac in Bucuresti ? Cu drag, Delicioasa
Dupa ce ne-am rasfatat cateva minute pe terasa hotelului, privind Bosforul si savurand o cafea turceasca, ne-am urcat in taxi – directia restaurant Park Fora. Situat tot pe malul apei, aproape de podul care uneste cele 2 continente, restaurantul a fost o incantare. Serviciul foarte bun, peste proaspat, atmosfera relaxanta. Cum aveam sa ne obisnuim, taximetristul merge mai departe, il atentionam, intoarce… Revelatia a fost desertul. Am comandat fructe confiate (gutuie si dovleac) si smochine umplute cu nuci si miere. Ma gandeam ca vor fi extrem de dulci si nu voi putea lua mai mult de o picatura, insa au fost perfecte. Usor dulci, insiropate, servite cu un delicios caimac… Cineva sa ma opreasca
Dupa restaurant, am luat un taxi in directia Sultan Ahmet, chititi sa vizitam Hagia Sofia si Blue Mosque, apoi plimbari lungi prin zona… Cand eram mai linistiti in taxi, contempland Dolma Bace, cerul albastru, minaretele, aglomeratia, ne trezim ca ne vorbeste taximetristul, in turca, bineinteles: “Trafic problem! Tramvai! Sultan Ahmet!” Incercand sa intelegem ce tot vrea, il intrebam, in engleza care-i problema… “Trafic problem! Tramvai! Sultan Ahmet!” Initial am crezut ca o fi vreun accident de masina/tramvai si nu se mai circula prin zona. Continua minunata noastra conversatie, el in turca, noi in engleza, el in turca, noi in romana, el in turca, noi in franceza… “Trafic problem! Tramvai! Sultan Ahmet!” Ok! Deja incep sa ma enervez! Cand ziceam ca s-a calmat, trage pe dreapta si ne face semn sa coboram, aratandu-ne statia de tramvai. Noi nu si nu. Du-ne unde trebuie. “Trafic problem! Tramvai!” Eu nu ma dadeam scoasa din taxi, in toropeala care ma cuprinsese dupa masa, dar sotul meu a fost de acord cu turcul din poveste si am coborat… In statia de tramvai, nici un casier. Totul automat, pui banii, scoti banutul de plastic, introduci in aparat si intri pe peron. Asta daca sti sa “vorbesti” cu aparatul automat… In incercarile noastre disperate de a vorbi turco engleza cu masina automata, apasand pe un touch screen care nu se lasa usor atins si impinsi de alti nerabdatori din spate, la fel de necunoscatori intr-ale biletelor de tramvai, suntem in cele din urma salvati de un supraveghetor. Salvarea a venit tocmai in momentul in care eu, cu o fobie destul de pronuntata pentru mijloacele de transport in comun, mirosurile si atingerile de rigoare, ma hotarasem sa merg pe jos inapoi la hotel… Dar, enorma surpriza. Tramvaiul a fost super civilizat, nici vorba de impins sau imbranceli. Oamenii ne-au ajutat sa “nimerim” statia, am ajuns in 5 minute cand cu taxi-ul ajungeam, probabil, intr-o ora
Am mers cu tramvaiul!!! Yeah:)
Moscheea Albastra si Hagia Sofia. Una langa alta. Ti se taie respiratia. Impunatoare, incarcate de istorie, magice. In parcul dintre ele, printre palmieri, sunt tot felul de comerciati de suveniruri, vanzatori de castane coapte, porumb fiert, suc de rodie fresh. Ador sucul de rodie. De ce sunt rodiile lor atat de suculente si frumoase?
Ne indreptam intai spre intrarea in Moscheea Albastra. Pe drum ma gandeam, usor ingrijorata, cum imi voi lasa pantofii la intrarea in moschee… Cum ar fi daca nu ii voi mai gasi… Poate trebuia sa-mi iau la mine ceva de schimb, just in case… Incercam sa nu ma “vizualizez” desculta prin Istanbul, in ideea ca daca te gandesti prea intens la un lucru, se si intampla… N-a fost cazul. Din nou o surpriza foarte placuta. La intrarea turistilor primesti o punga nou nouta in care-ti pui incaltamintea si o iei cu tine. Esti rugat insa sa nu te incalti in moschee si sa nu lasi punga jos. Mai civilizat nu se poate. Moscheea Albastra este superba. A fost construita in timpul Sultanului Ahmet 1. Controversata initial din cauza celor 6 minarete, aidoma Moscheei din Mecca (in acea perioada), in cele din urma Moscheea albastra a fost acceptata datorita solutiei gasite de Sultan: a construit un al saptelea minaret pentru Mecca. Problem solved!
Pornim spre Hagia Sofia, una dintre cele mai frumoase constructii cu influente bizantine. Infiintata de Imparatul Constantin, distrusa si refacuta de cateva ori, transformata in moschee, apoi in muzeu, Hagia Sofia are o istorie tumultuoasa.
Fugim pana la intrarea turistilor. Inchisa! Offfff! De ce nu ne-am grabit! Admiram noi exteriorul, dar fetele noastre triste “atrag” micii “intreprinzatori” turci, care ne spun ca s-a inchis muzeul, dar inca il putem vizita, daca dam cativa banuti paznicului. Eu nu l-am bagat in seama pe individ, insa sotul meu nu se lasa cu una cu doua, asa ca pune intrebarea magica, “how much?” “Putin, cativa banuti… 200 euro!” Bun! Lasa ca vedem Hagia maine, cand venim la Topkapi
Si uite asa, am luat-o pe jos inspre Grand Bazaar, nu pentru cumparaturi, ci pentru a vedea cum s-au mai schimbat lucrurile… Am coborat pe stradute inguste pana in Eminonu, Galata Bridge. Mi-a placut mult… Fiind aproape ora inchiderii, nu am fost agresati de vanzatori insistenti si ne-am putut plimba in liniste printre comerciantii de aur, covoare, ceramica, narghilele, dulciuri, ceaiuri si mirodenii.
Cum nu aparea vreun taxi, am atacat din nou tramvaiul si am ajuns cu bine. Aveam doar experienta 
Dupa atata plimbare, aveam nevoie de relaxare: un hamam, piscina, SPA… Exact ce trebuia. Refacuti, ne indreptam spre restaurantul de “seara”, un japonez faimos din Londra, cu un branch in Istanbul: Zuma. Desi putin dezamagiti la inceput de selectia mult restransa fata de meniul din Londra, in cele din urma am petrecut o seara minunata, savurand hamachi sashimi, spider rolls, edamame, soft shell crab, tuna & salmon tartar with caviar, miso soup, etc. De baut, Saketini: vodka si sake, cu felii de castravete on the side. Muzica super, serviciu bunicel, tot langa apa, cum are nevoie un rac ca mine A doua zi, dimineata, mic dejun. Ce incantare!!! La ora 10 dimineata, pe o terasa insorita de parca era iunie, am savurat un mic dejun de milioane. Pentru mine mic dejun perfect = peste afumat, branzeturi, capere, salata… Un touch de Istanbul: fructe uscate, nuci, migdale, miere… Caimac (cred ca obsesia mea pentru mascarpone se transforma in obsesie pentru caimac ). Compot de smochine. Fagure de miere, asezat intr-o rama, ca un tablou, din care iti tai bucati. Nebunie!!!
Cu bateriile incarcate, pornim spre Topkapi, usor stresati de “dead line”-ul mesei de pranz (aveam 3 ore la dispozitie, dar foame, pauza)… Inainte sa coboram din taxi, prietenul nostru ne avertizeaza: “Nu vorbiti cu nimeni! Data trecuta am stat 1 ora intr-un magazin de covoare cu un ghid de la Topkapi care incerca sa ma convinga sa cumpar de la var’su”. Inarmati cu nu-uri, coboram din taxi si suntem “atacati” de ghizi. Cand vad ca engleza nu tine, o iau pe rusa, apoi pe romaneste… In cele din urma, ne lasa in pace…
Am fost de multe ori la Topkapi, dar imi place sa revin. Ador vederea Bosforului de pe terasele palatului, ceramica minunata, bijuteriile… Cand te gandesti cate secole de istorie sunt in palatul sultanului… Liniste in gradini, pasarile canta, cer senin, oare, relaxare: o zi perfecta!
V-am spus ca in Istanbul calatorie cu taxi-ul fara probleme nu prea exista… Ajungem, credem noi, la destinatie. Taximetristul ne spune ca restaurantul e putin mai jos, dar fiind sens unic, pentru a nu mai ocoli, mai bine sa mergem pe jos 2 pasi… Ii dam o bancnota de 50 lire turcesti, dar intr-o fractiune de secunda, el scoate o bancnota de 5 lire… “Mi-ai dat numai 5″, spune soferul obraznic. Urmeaza o “discutie prieteneasca” de vreo 10 minute intr-o romano-englezo-turca, apoi taximetristul renunta, chiar ne da restul… Avea el pregatita razbunarea
Restaurantul nu era la 2 pasi cum a spus, ci la vreun km de mers pe jos, ce-i drept printr-un nice & elegant neighbourhood, Nisantasi, cu magazine de firma, cafenele cochete, restaurante. Cand in sfarsit reusim sa ajungem la restaurant, rasuflam usurati. A meritat aventura, pentru ca la restaurantul Kosebasi Nisantasi am mancat cel mai bun kebab ever: specialitatea casei, cu miel & spices si kebap cu crema de iaurt & vinete. Nebunie! Nu mai vorbesc de cotletelele de miel, absolut senzationale. De baut: ayran. Mergea si vin rosu, dar atata bucurie am simtit savurand ayranul… Just the way I like it!Deserturi de vis. Cel mai bun cataif, insiropat, usor dulce, departe de dulcetoseniile pe care le mananci in oras, de ti se face gura punga de la atata zahar/miere. Ceai de menta… La drum… Din nou la hotel. Siesta: Spa, piscina, relaxare… Greu la Istanbul
Seara iar un restaurant de peste (Poseidon), creveti, peste crud marinat, castraveti murati (din care am mancat 2 farfurii singura, nu ma puteam opri), peste, peste, peste… Vin alb… Party time in Clubul Reina… Loooong night…
Dimineata, bagajele, biletele, lunch. Pofticiosi ca noi nu puteau pleca spre aeroport fara un lunch special. Un restaurant pe o insula man-made, intre Asia si Europa. Blestemul taximetristilor “loveste” din nou… Prietenii nostri care plecasera cu 5 minute inaintea noastra nu ajunsesera la locul de intalnire. Telefoane, unde sunteti, cand ajungeti, dar voi unde sunteti, pai noi am ajuns, unde ne duce asta, mah…. Omul trecuse de mult de destinatie… Poate dorea sa le ofere un tur de oras
Ajung si ei in cele din urma. Ne urcam pe vaporas si plutim spre insula.
Placut. Masa pe terasa. “Aveti calcan?” “Nuuuu, nu e sezonul”, spun ospatarii fericiti, apoi ne invita sa vedem pestele proaspat si sa ne alegem ce mancam. Ce vad in gheata? Un ditamai calcanul… “Pai asta nu-i calcan?” “AAAA, daaaaa. Avem calcan”, raspund la fel de fericiti…?!
Am luat cateva mezze si am asteptat calcanul. Prajit. Delicios. Apoi o gutuie confiata cu piure de mere, nuci si caimac. Nebunie.
Din nou in taxi, la hotel, pe terasa… 30 minute de relaxare, pe malul Bosforului, savurand cafeaua turceasca. Sa nu plec fara a gusta o baklava. Comand. Aratau demential. Gust si simt ca ma topesc. Dulceata pe care o tot asteptam in deserturi de cand am ajuns in Istanbul, e toata in acea baklava. Sfasietor gust.. Cine m-a pus? Vreau gutuia mea, smochinele cu nuci si miere … Eh, trece cu o cafea turceasca (fara zahar)… Trebuia sa incerc 
Cred ca vom reveni curand… Povestea nu s-a terminat… Nu de alta, dar pe langa multe locuri pe care n-am apucat sa le vizitam in numai 2 zile, mi-a ramas gandul la placinta turceasca negustata… Poate si ceva shopping next time 
To be continued P.S. Am pus gutui si dovleac la confiat. De unde cumpar caimac in Bucuresti ? Cu drag, Delicioasa
