Între Mândrie şi Prejudecată
articol scris de Gatind cu Mira blog gatindcumira.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Mira Tănase
Cum arată
profilul femeii în ziua de azi ?
Avidă de putere, obsedată de muncă şi repetentă la capitolul
relaţii ? De multe ori, îmbrăcămintea şi aspectul fizic al femeilor
contează mai mult decât al bărbailor în ochii celor din jur. Dacă un bărbat îşi
permite o cămaşă călcată superficial, întotdeauna o femeie va fi criticată când
apare aşa.
A te pune în valoare este o adevarată provocare pentru femeile ambiţioase din politică, afaceri şi alte domenii dominate de bărbaţi. Promovarea propriilor succese şi iniţiative este o strategie care dă roade în cazul bărbaţilor. Cu toate acestea studiile arată că femeile care îşi subliniază realizarile nu sunt văzute cu ochi buni, sunt catalogate ca fiind prea mândre de ceea ce au realizat.
Nu mai spun că o femeie care are astfel de iniţiative este privită cu ochi critici chiar şi de semenele ei. Astfel, se creează un paradox greu de învins. Cu modestia, mori de foame. Dacăa îţi subliniezi valoarea, treci drept una căreia i-au decedat, subit, lăudatorii. Şi-atunci, cum te impui, tu ca femeie, pe plan profesional?
Ajungi să te metamorfozezi într-un bărbat, adică acţionezi cu fermitate, adopţi o atitudine sobră, îţi cenzurezi frumuseţea şi te abţii de la a emana orice urmă de feminitate, din dorinţa de a fi luată în serios. Dar asta la ce duce? La acuzaţii din partea lui, a bărbatului, că ai devenit, chipurile, prea scorţoasă, prea concentrată pe carieră, prea ambiţioasă. Ai ajuns să îi ştirbeşti lui statutul de conducător alfa.
De multe ori femeia ajunge să se sature de toate prejudecăţile ce o înconjoară şi prea mândră de tot ceea ce ştie ea că poate să facă şi va încerca să se descurce singură. Însă mândria aceasta şi atitudinea de tip "mă descurc şi singură" care vine tocmai din dorinţa de a combate prejudecăţile formate în jurul sexului slab, ne duc mai departe spre întrebarea : de ce trebuie femeia să fie neapărat sexul slab sau sexul frumos?