Inima De Caine
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Nu stiu de ce in ajun de Craciun m-am trezit cu poezia asta in cap, a lui Arghezi, poate pentru ca in fiecare dimineata e acelasi ritual, cu impartirea painii intre pomul cu vrabii si Casi, oricum, ce scrie in vers scurt, imi spune clar ca si Tudor Arghezi a avut parte de imaginile mele de dimineti de iarna, pentru ca seamana leit, cu mici exceptii (nu cotet, nu pasat, nu o cheama Dulau, dar in rest, tot aia).
La cotetul lui Dulau,
Paznic bun si caine rau,
-Vrabiile se aduna
Sa prînzeasca împreuna.
Zgribulite-n pod si-n pom,
Au vazut, ducînd, pe om,
Troaca mare cu pasat
Si Dulau a si latrat.
Uriasul negru stie
Ca a pus tovarasie
Si cu vrabioii hoti
Mamaliga pentru toti,
Si gingas cum nu se poate,
Le-a lasat-o jumatate
(in poza e un catel de la Top Class care sta cat de cat la fotografiat, fata de dulaul meu :)
Cateva poze pe foarte scurt de ieri, zi insorita (azi cica va fi si mai cald).
Am luat aparatul cu mine la un scurt periplu ca sa pozez porumbeii de la metrou de la Unirii, multi se intreaba cum mai ies de acolo. Pai ce motiv ar avea sa iasa? Vrajelile alea cu pasarea libera sau libera ca pasarea cerului sunt precum cele cu mos craciun. Pasarile au mancare la discretie, apa probabil ca or gasi pe undeva si s-au adaptat minunat, in sensul in care toata lumea le da de mancare cate ceva. Salbaticiunile se adapteaza conditiiilor de trai, se pare ca acest minunat cuplu se descurca de minune la metrou, e lumina, este, e mancare, este, au unde zbura, au. Si sa ii vedeti cand coboara lume multa cum se descurca, mai bine decat niste catei dresati printre picioarele oamenilor. Puteti sa ii vedeti la Unirii 1, intrarea nu e gratuita, ca trebuie sa ajungi pe peron :)
Mangold, bietola. A umplut gradina unor vecini si nu am cum sa dau cu vastul sa fac o supa sau un sote cu salati din gradina ursului, ca e blocul fix langa scoala si sunt mereu paznici.
Ieri s-a terminat si cu targul din piata Unirii, un soare foarte frumos m-a facut sa il si fotografiez.
Si stand la un vin nefiert sa ma mir de “marmura” de la piedestalul becurilor de iluminat, pana acum nu bagasem de seama acest amanunt.
Plus ca e a doua seara cand apusul imbraca niste haine magnifice, eu stau la parter, dar daca bantuiti netul o sa vedeti niste poze fantastice facute de altii pe la cerul nemaivazut din orasul nostru.
Aceste amanunte fiind trecute la jurnal, va dorim eu, Casi si colindatorii bubuitori, rororo.
