Inghetata De Banane
Sursa Inghetata de banane
articol scris de misflorentina blog Ce si cum mai gatim
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Banana nu este doar un fruct aromat si placut la gust.
Calitatile sale nutritive o recomanda tuturor categoriilor de varsta.
Fiind un produs accesibil indiferent de anotimp, bananele ar trebui sa faca parte din dieta regulata a tuturor, protejindu-ne astfel intr-un mod natural si sanatos impotriva diverselor afectiuni.
Cel mai sanatos mod de a le consuma este, fireste, cel in stare proaspata.
Dar si sub forma de inghetata calitatile sale nu isi pierd din valoare.
De ce tocmai inghetata?
Pentru ca iar ne-au topit ceva valuri de caldura si, aflindu-ma pe malul apei la pescuit sub soarele nemilos, as fi dat orice pentru o inghetata cremoasa cu care sa ma racoresc putin si sa imi refac fortele.
Cea mai potrivita pentru asta ar fi fost in mod sigur pretioasa mea inghetata cu banane.
Poate ca daca nu as fi stiut-o in frigider, gindul mi-ar fi fugit la orice inghetata comerciala pe caldura aceea epuizanta.
Deci, cum am ajuns acasa, mi-am servit o portie generoasa.
Atit de simpla dar cu un gust atit de bogat ca te face sa mai vrei o portie inainte de a fi terminat-o pe cealalta.
Ca sa o prepari nu iti trebuie decit:
- 3 banane
- 3 oua
- 1 pahar de zahar tos
- 1 pahar 400 ml smintina de separator (sau altfel de smintina din care poti pregati o frisca buna)
- 1 plic zahar vanilat DR Oetker
Intii te superi pe oua si le bati bine impreuna cu zaharul tos pina devin spumoase.
Pregatesti apoi o cratita cu apa pe care o asezi pe foc iar cind apa da in fiert pui deasupra vasul cu spuma de oua. Nu stai degeaba ci amesteci continuu pina se ingroase compozitia.
Dai vasul deoparte si pina se raceste crema, cureti bananele apoi le strivesti cu o furculita bine, bine.
Pe urma treci repejor sa prepari frisca: 400 ml smintina dulce si continutul unui plic de zahar pudra Dr Oetker, amestecate la viteza medie a mixerului pina se omogenizeaza dupa care se trece la treapta superioara de viteza amestecind continuu pina se obtine o consistenta ferma.
Se pune crema de banane peste frisca obtinuta si se amesteca cu miscari usoare, sa nu se piarda volumul de aer din frisca, pina la completa incorporare.
Se adauga apoi si crema de ou, dar nu inainte de a o mai spuma putin cu mixerul. Astfel inghetata va fi mai cremoasa.
Nu te grabi, amesteca usor totul pastrind volumul cremei.
Cind ai omogenizat bine, rastoarna totul intr-un vas cu capac si pune-l la congelator.
Dupa aproximativ o ora, scoate "inghetata" din congelator si mai amesteca compozitia timp de 30 de secunde. Aceasta operatie trebuie repetata de maxim patru ori, ca sa eviti formarea acelor de gheata, adica sa spargi cristalele de gheata formate pentru ca inghetata sa rezulte cremoasa.
Se scoate din congelator lasindu-se in frigider cu 10 minute inainte de a fi consumata.
Se serveste cu topping sau fara, sigur cu o lingurita, in cantitatile dorite, dar totusi cu masura.
Sa imi spuneti daca nu v-a placut.