Inghetata Cu Nes
Sursa Inghetata cu nes
articol scris de misflorentina blog Ce si cum mai gatim
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Caldura mare. Pirjol!
Si nu e decit inceputul verii.
Insa nu trebuie sa ne plingem.
Personal, nu tinjesc dupa frigul iernii si nici dupa ploile toamnei.
Mai ales ca avem suficiente mijloace la indemina sa invingem caldura, ba chiar, dintre cele mai placute.
O racoritoare cu cuburi de gheata sau o inghetata buna, sau si una si alta, ne ofera resursele pentru a trece peste valorile maxime indicate de termometre si resimtite de organismul nostru.
Nu va trebuie masina de inghetata ca sa preparati cea mai cremoasa si cea mai gustoasa inghetata de casa.
Doar putina disponibilitate, asta e tot de ce aveti nevoie, in afara de ingredientele absolut indispensabile, dar nepretentioase.
Inghetata cu nes reprezinta pentru noi un element de legatura cu anumite perioade din viata familiei, cind fetele noastre sustineau examenul de bacalaureat sau de admitere la facultate.
In astfel de perioade, cind era necesar un efort sustinut, nefiind consumatoare de cafea, le pregateam o inghetata cu nes, primita cu entuziasm si veselie, atit pentru calitatile sale energizante, dar mai ales pentru refacerea echilibrului termic ce depasea in acele clipe “cotele de atentie”.
Retraiesc cu drag si nostalgie acele momente ori de cite ori prepar aceasta inghetata.
Aflindu-ne in plina perioada tensionata de examene, m-am gindit sa impartasesc si altor mame acest truc nevinovat cu care sa isi ajute copiii sa depaseasca emotiile si stresul.
Nu va speriati, cantitatea de nes folosita nu este nociva.
Pregatiti sa aveti la indemina:
- 400 ml smintina de separator
- 3 oua
- 2 plicuri zahar pudra vanilat Dr. Oetker
- 2 masuri nes (4 lingurite)
Intii, bateti spuma ouale impreuna cu un plic de zahar vanilat. Pregatiti un vas cu apa pe foc si puneti deasupra recipientul in care ati pregatit ouale. Amestecati continuu pina se leaga compozitia apoi adaugati nesul si continuati sa amestecati pina la completa dizolvare a acestuia.
Indepartati compozitia de pe sursa de caldura si lasati sa se raceasca.
Intre timp pregatiti frisca, utilizind 400 ml de smintina de separator, dulce - speciala pentru frisca (zic eu speciala, pentru ca pentru mine chiar este. Nici un dulce cu frisca fara smintina de separator, direct de la producator).
Cind amestecul de oua si nes s-a racorit il spumam cu mixerul dindu-i volum. Apoi adaugam frisca si amestecam cu miscari usoare pina la incorporarea completa, obtinind o crema aerata.
Rasturnam crema intr-un vas pe care il vom introduce la congelator (-18 grade Celsius) pentru citeva ore.
Se scoate inghetata cu 10 minute inainte de a fi servita si se lasa in frigider, la o temperatura de 4 grade Celsius.
Se serveste simpla, sau cu topping de migdale si sirop de ciocolata.